Emotion(ALL)

Image

Nu m-am născut așa. Sau poate nu mi-am dat seama. Sau am realizat abia acum cât îmi place să mă emoționez. Îmi place să emoționez, deopotrivă. Îmi place să văd oameni emoționați. Din orice. Negativ, pozitiv, cumva.  E atât de VIU. Ești emoționat e sinonim că trăiești, am înțeles într-un moment important al vieții mele.

Când oamenii uită să zâmbească pe stradă și băieților, de mici copii li se spune că nu e bărbătesc să plângă, emoționați, la un film, contrazic și trag semnalul de alarmă. Emoțiile trebuiesc împărtășite, trebuie arătate, pentru că oamenii adevărați sunt plini de emoții.

Vreau doar să vă invit la Teatru, ca să vă îmbătați de emoții. Dacă ați uitat să vă emoționați, treceți pragul psihologic, spargeți carapacea și veniți în alt univers, de fiecare data diferit, care se întâmplă pe scenă. Mai târziu îmi veți da dreptate.

Încep blogul acesta al emoțiilor care vin din teatru cu convingerea că avem nevoie să plonjăm direct în interiorul uneia din sursele pure ale lor. Cred nu numai că putem arăta sau reaminti celor care au uitat ce simțim în fața unei scene de teatru, ci și că trebuie să o facem. Pentru că e prea mult, prea frumos, prea plin ce se întâmplă când se ridică o cortină ca să fim egoiști. Sau egoiste, pentru că, momentan, suntem câteva care ne-am angrenat în poveste: Ildico Clara Achimescu, Adela Ardereanu, Manu Anghelescu, Noemi Dumitrescu, Raluca Faur, Anca Nistor, Daniela Rațiu, Natalia Ronkov, Andreea Roșu.  Și subsemnata, Georgeta Petrovici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s