Dansând în ploaia de cuvinte (RALUCA FAUR)

Cabaretul cuvintelor, de Matei Vișniec, în regia lui Ștefan Iordănescu, a fost spectacolul (realizat de Naționalul timișorean în colaborare cu Teatrul Municipal din Turda) care a încheiat prima parte a FEST-FDR2014. Distrbuția i-a adus pe scenă pe Cătălin Ursu, Mădălina Ghițescu, Paula Maria Frunzetti, Dana Roșca, Flavia Giurgiu, Răzvan Corneci, Cristian Iorga.

Foto: Adrian Pîclișan

caruselul cuvintelor000_resize

Sunt un om care se uită cu respect la cuvinte: la denumiri, la semnificații, la etimologii. Îmi plac cuvintele și le iau în serios. De aceea, recunosc, am pornit spre piesă cu ceva așteptări în minte și m-am așezat confortabil, pregătită să absorb orice emoții mi s-ar fi oferit.
caruselul cuvintelor007_resize
De la bun început am primit chiar exercițiul ludic pe care îl așteptam: cuvintele personificate cerându-și drepturile ca orice membru modern al societății, dreptul la co-existență, dreptul la fericire și nu în ultimul rând la non-discriminare. Cuvinte (ne)cenzurate s-au exhibat voit în fața noastră, viclene și provocatoare de reacții amestecate -între zâmbete reținute și aprobări tacite. Jocuri de cuvinte cu double-entendre direct din Parisul lui Vișniec în cascade verbale. Vorbele au umplut spațiul destinat scenei, un spațiu fără delimitare între actori și public, așa cum îi șade bine unui cabaret care se respectă.
caruselul cuvintelor002_resize
Tinerețea și entuziasmul zgomotos au început să sune treptat a lucruri mai serioase. Tragicomicul limbajului de lemn, al discursului politic, al generației messenger m-au făcut să zâmbesc la aspectele familiare ale realității. E amuzant să îi vezi pe alții cum cad în capcana conformismului, cum fac slalom printre regulile gramaticale și cum renunță aproape imperceptibil la reguli și la vocabular și la cultură în general, devenind tot mai cool, mai săraci și mai incapabili nu doar în limbaj ci și în gândire. Pioni pe o tablă de șah într-o lume redusă la alb și negru, aliniați, obedienți și marginali. Da, așa e lumea în care trăim și parcă o și simțeam condensată în timpul și spațiul în care mă aflam.
caruselul cuvintelor001_resize
Călătoria nu s-a terminat aici, căci piesa te poartă tot mai adânc cu cuvintele, cu emoțiile, cu momelile și cu trucurile ei spre tine însuți. Te provoacă să te cauți printre zgomote, să te auzi printre ceilalți. În tăcere, bineînțeles. La un moment dat m-am trezit gândind cu voce interioară dată la maxim. Am fost de acord cu ideea cuvintelor ca o a doua piele, una pe care am vrea să ne-o putem schimba după bunul plac, după situație și împrejurări, dar care totuși nu e decât o utopie. Suntem reprezentați de cuvintele pe care le folosim cât și de cele pe care încercăm să le ascundem, punem prea multe cuvinte între noi și ceilalți, folosim prea multe forme lipsite de conținut până nu mai știm nici noi ce vrem să zicem. Vrem să accedem la realități profunde, dar asta ține mai mult de trăire decât de cuvântare. Pentru acces direct ne trebuie parole, parole…
caruselul cuvintelor011_resize
Credeam că trăim într-o societate a imaginii dar nu am realizat până acum că trăim și într-una paralelă a cuvintelor. Cuvinte goale, umflate, pompoase, împrumutate, moderne vs. cuvinte demodate, cuminți, conformiste, reale, semnificative. Cuvinte care vindecă vs. cuvinte care rănesc, cuvinte care te încătușează vs. cuvinte care eliberează. Chiar și cuvinte care condamnă. Suntem purtători de cuvinte și le folosim după bunul plac dar de multe ori fără discernământ.
caruselul cuvintelor009_resize
Nu știu dacă autorul piesei a lăsat vreun domeniu neatins: societate, familie, cuplu, nevroză, stres, tabloidizare, politizare, religie, intimitatea incontestabilă a ființei aflată față în față cu dezrădăcinarea, alienarea, iubirea. Mamă, patrie, sine, ceilalți, frânturi dintr-un puzzle parcă niciodată complet, sclipiri prinse în fuga unui carusel dement dintr-un bâlci al deșertăciunilor în care tună apocalipse orwelliene în difuzoare.
caruselul cuvintelor004_resize
Mi-a fost și frică la un moment dat. Frică de unde am fost, unde am ajuns și dacă voi mai ieși din labirintul emoțiilor brute. Când s-a aprins lumina de final, m-am repezit să aplaud sonor și îndelungat, de bucurie că totul a fost doar o piesă.

Nu pot să închei decât cu un cuvânt pompos, maestru de ceremonii al acestui gen de cabaret: catharsis, dragii mei. Catharsis.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s