Șaraiman: sus ochelarii, jos ochelarii! (LAURA MOISEI)

În cea de-a doua zi a FEST 2014, Teatrul Odeon și fundația PerforRM au susținut la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara spectacolul “Șaraiman”, o felie de dans contemporan marca Răzvan Mazilu în coregrafia israelianului Nadar Rosano pe muzică lăutărească interpretată de Romica Puceanu asezonată cu stand-up comedy de Dan Badea.

Fotografiii: Adrian Pîclișan

Saraiman06_resize

Și tulai Doamne, bun o fost!

Doriți să aflați despre spectacol și nu ați făcut încă o căutare pe Google? Atunci mai aveți puțintică răbdare, stimabililor. Doar atât cât să îmi curăț ochelarii mei cu rame groase care au avut de înfruntat averse în ultimele 60 de minute, deși suntem în plină caniculă de Banat. Au fost, săracii, când dați jos pentru șters lacrimi de râs (pentru care mă bucur de întunericul din sală), când puși la loc pe nas să îl pot vedea mai bine pe Răzvan Mazilu unduindu-se, feții moșului, cu raza mea scurtă de acoperire la distanță. Și asta de mai multe ori decât mi-aș bate capul să număr.

Saraiman04_resize

Pe nisipul fin al mării / Eu am scris numele tău, / Însă a venit un val / Și l-a șters: îmi pare rău!”

După care Dan Badea ne explică despre cum datoria sfântă a bărbatului în casă este să desfacă borcanul de zacuscă, de care se achită în fața femeii “ca și cum ar ține în mână premiul Uniter”. Parol!

Saraiman10_resize

Îndeobște la teatru am o plăcere diabolică de a studia cu coada ochiului reacțiile persoanelor din jurul meu. În această seară a fost diferit de ce mi-a mai fost dat să văd. Nu am surprins posturi studiate pe scaun, mimici forțate sau (prea multe) telefoane mobile controlate pe furiș. Dar am văzut altceva. Ochi pe jumătate închiși de la râs, poziții descompuse de o veselie sinceră și incontrolabilă pe care unii poate nu au mai încercat-o de mult, figuri care la ieșire afișau un proaspăt lifting natural după ce trecuseră prin acel sport extrem de grimase când grave când amuzate.

Saraiman09_resize

Grave? Desigur, nu a lipsit nici coarda sobră. Pe care Răzvan Mazilu știe să o sune prin dans atât de bine încât ai impresia că ți s-au făcut vrăji. Prin el l-am văzut pe baștanul român pornit la cuceriri (când nu face grătare în fața blocului), care dă cu piciorul la sfaturile de bine și se izbește de realitatea dură a primului fir de păr alb, omul aflat mereu într-o trecere, cu valiza lângă el.

Saraiman07_resize

Și am mai aflat câte ceva din ce înseamnă sufletul românesc. Aceasta este o definiție grea, pe care prefer să o compilez din mai multe surse înainte de a o declara completă. Răzvan Mazilu și Dan Badea mi-au arătat că sufletul românesc este cel care, confruntat cu orice obstacole – de la îmbătrânirea fizică la privarea de libertate și prăbușirea lumii (sau zombie apocalypse) – face un lucru unic. Joacă, tată!

Saraiman02_resize

Românul joacă cu același chef pe melodii de jale și de bucurie, joacă pe ruinele iluziilor lui. Iar în zgomotul monstruos al roților trenului care vine să îl ducă departe de viață, el face la fel. Joacă pe ritmul traverselor de cale ferată.

“Șaraiman” a fost un show de neuitat, între comedie și satiră, suficient pentru o viață. Cu toate acestea, voi merge cu prima ocazie să îl revăd.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s