Maria Tănase în contorsiunile sufletului modern (RALUCA FAUR)

Spectacolul Hai Iu Iu Nu Hey You You s-a născut la început de septembrie, la Gala Tânărului Actor – HOP de la Costineşti, organizată de UNITER, şi este rezultatul unui atelier de creaţie intitulat „Maria Tănase – 1913-2013”, coordonat de muzicianul Vlaicu Golcea şi desfăşurat pe parcursul a patru zile. Radu Afrim şi Vlaicu Golcea au transformat omagiul adus de o parte dintre concurenţii de la HOP marii cântăreţe Maria Tănase, singura artistă care a valorificat cântul românesc popular autentic, într-un spectacol de sine-stătător care este, deopotrivă, o adevărată aventură muzicală şi un îndrăzneţ dialog între trecut şi prezent.

Hai Iu Iu Nu Hey You You 03Hai Iu Iu Nu Hey You You 22
Am ascultat-o pe Storm Large cântând piese grele de-ale Mariei Tănase, am auzit-o chiar și pe Loredana Groza modernizându-i piesele, dar pentru un spectacol ca Hai iu iu recunosc că nu eram pregătită.
V-ați întrebat vreodată cum ar fi sunat piesele Mariei Tănase într-un club ticsit de ritmuri delirante, cu trupuri transpirând intens pe combinații frenetice de dubstep și electronic jazz?
Sau cum le-ar fi cântat o trupă de metal simfonic, să zicem Nightwish- dramatic, apocaliptic? Cum ar fi sunat Cine iubește și lasă în gura solistei de la Evanescence?
Hai Iu Iu Nu Hey You You 04
Eu nu am mai avut nevoie să mă întreb, pentru că am auzit toate acestea și altele pe lângă, într-un experiment provocator numit Hai iu iu!
Dacă și vouă vă vine să spuneți Hey you you, nu vă panicați. E doar un semn că ne afectează pe toți globalizarea, atât de tare încât nu mai recunoaștem onomatopeile limbii române de la prima citire. Și că e timpul să reascultăm Ciuleandra în original, până nu uităm cine suntem.
Hai Iu Iu Nu Hey You You 06
Astă seară am ascultat muzică pusă în scenă într-un spectacol inedit-  foarte sonor, pe alocuri brutal, greu de ignorat și cu siguranță provocator. La fiecare piesă, o nouă interpretare, neașteptată, adesea improbabilă, pregnant feminină. Femei puternice, femei nevrotice, femei dramatice, femei seducătoare. Unele cu forță, altele cu tristețe, câteva cu umor. Femei în negru, pe fundalul unor drame personale, povești de dragoste și de dor, secondate de bărbați cheflii, mai degrabă pretexte și accesorii aflate în puterea lor. Actrițe/cântărețe/dansatoare și o mare doamnă a scenei, Maia Morgenstern, au oferit omagiul lor marii Tănase, într-un fel perfect asortat erei în care ne aflăm.

Hai Iu Iu Nu Hey You You 20
Am ascultat dezmățul sonor al lui Vlaicu Golcea cu piele de găină permanentă și sufletul la gură. A fost intens, întunecos, tulburător, doar cu mici intermezzo-uri amuzante- flacon cu săruri întinse la nasul doamnelor (ca mine) gata-gata să leșine la șocul cultural.

Hai Iu Iu Nu Hey You You 15Hai Iu Iu Nu Hey You You 17
M-am trezit tânjind după folclorul pe care prea rar îl aud pentru că bubuie peste el muzica unui global village în care nu mă regăsesc.

Hai Iu Iu Nu Hey You You 21Hai Iu Iu Nu Hey You You 07
Chiar și în balamucul acesta modern, am satisfacția să cred că piesele însuflețite o dată de Maria Tănase nu supraviețuiesc, ci trăiesc mai departe. Pentru urechi moderne și suflete autentice.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s