Compania Senza Tempo (Spania) a jucat sâmbătă seara, în cadrul FEST – FDR, Lazurd, un spectacol despre cei care pleacă în căutarea unei lumi mai bune. Spectacolul i-a avut pe scenă pe Claudia Solwat, Fatima Campos, Iris Heitzinger, Marc de Pablo, Nel.Lo Nebot, în conceptul și regia lui Inez Boza.
În piaţă, lumea e adunată ciorchine la spectacol, unii pe scaune, alţii în picioare. Se aude o muzică plăcută cu acente de tango. Mă apropii, reuşesc să mă strecor printre corpuri şi-mi găsesc un loc din care observ ce se întămplă.
Pe scenă poveştile se derulează firesc. E un dinamism aparte dat de muzica preponderent specifică diferitelor etnii nomade şi nu numai, dans şi actorie. Textul e aproape inexistent şi atunci cînd actorii mai spun cîte ceva, lumea din jurul meu se întreabă cu voce tare în ce limbă e. O fi italiană, o fi latină, o fi spaniolă. Oamenii sunt curioşi.
Spectaculosul începe în momentul în care este amplasată o piscină gonflabilă şi o femeie tînără păşeşte nu pe tocuri, ci pe scaune ca mai apoi să danseze, trimitere inteligent prelucrată la dansul cu scaunul. Apa devine elementul care dă forţă personajelor. Se simt bine în apă, dansează, beau, rîd, mănîncă, se curtează, se iubesc, se destrăbălează frumos, fără a fi vulgari, au joie de vivre.
Bucuria vine din lucrurile simple şi din pofta de viaţă, din lipsa de inhibiţii şi prospeţimea unei vitalităţi a celor care nu au multe de pierdut, care trăiesc de pe o zi pe alta şi au învăţat să iubească natura din jurul lor şi din ei înşişi.
