Sfârșitul e de fapt singurătatea ( VICTOR IG)

Teatr Snow din Polonia a vorbit de pe catalige, noaptea trecută, depsre cel mai mare pericol al omenirii: uitarea. Inspirați de William Blake, polonezii au pus în scenă ULRO, de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, un spectacol parcă rupt din SF.

Un spectacol nocturn, cu efecte spectaculoase de lumină și atmosferă science fiction, Ulro vorbește despre cel mai mare pericol ce planează asupra omului modern: pericolul uitării. Deși ne putem adapta la absența sacrului, niciunul dintre noi nu are puterea de a descifra o lume lipsită de el. O parabolă a totalitarismului spusă în modul cel mai spectaculos, de pe picioroange, Ulro este o producție plină de culoare, dar și de forță, care explorează simbolul unui tărâm al suferinței spirituale, împrumutat de la scriitorul William Blake.

Fotografii: Adrian Pîclișan

ULRO 01ULRO 06

A fost nevoie de doar câteva minute pentru ca Piața Victoriei din Timișoara să se transforme într-un adevărat ring intergalactic. Mașinării complexe construite din lemn, motoare turate și artiști cățărați pe picioroange înalte de câțiva metri. În felul acesta a fost redată aseară, printre stropii de ploaia, povestea lui Ulro. Cred că Ulro e un personaj și o lume, se contompesc la un moment și se desprind apoi pe tot parcursul spectacolului, cu fiecare lumină care se aprinde și cu fiecare sunet care răsună în boxe.

ULRO02ULRO 03

În cele aproape șaizeci de minute ale spectacolului realizat de artiștii polonezi am văzut oameni care s-au plimbat pe biciclete suprapuse, jocuri de lumini spectaculoase, multă forță și expresivitate. E un show care înainte de orice altceva te lasă să visezi. Costumele gri, ochelarii și luminile care radiau de pe căștile personajelor m-au făcut să cred că sunt pe un satelit și asist la o bătălie între oameni și extratereștri. Nu știu de ce parte a baricadei m-aș fi poziționat, ci doar că în bătălia asta singura armă a oamenilor a fost singurătatea.

ULRO 10ULRO 07

Asta e Ulro de fapt. O poveste a omului modern și singur pe care sfârșitul îl sperie doar pentru că îl aduce față în față cu alți oameni pentru care a venit sfârșitul.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s