”L-am tradus pe Caragiale” (ROXANA TONȚA)

Am stat de vorbă cu Gigi Căciuleanu. Pentru că e FEST – FDR și pentru că maestrul a venit la Timișoara. Fotografii: Adrian Pîclișan

D'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 14_resizeD'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 07_resize

Ajungi în sala de teatru și realizezi că nu mai sunt locuri, s-au vândut toate biletele și oamenii intră, tot intră. Plasatorii încercă să mai găsească locuri, mai aduc scaune, se stă pe jos, se stă pe margine, ghemuit sau în picioare. Toți așteaptă să înceapă D`ale noastre, un spectacol de teatru coregrafic dirijat de Gigi Căciuleanu. Cred că este printre singuri regizori/coregrafi care își alege dansatori, actori după sclipirea din ochi. Îi primește în universul său, îi dezumanizează și apoi îi recompune, luând viață dans-actorii. D`ale Noastre este un spectacol în care latura coregrafică se împletește cu senzualitate și capătă nuanțe introspective.

Ca să-l înțelegi pe Caragiale trebuie prima dată să-l citești

D'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 11_resize

Povestea spectacolui D`ale Noastre începe acum un an când Gigi Căciuleanu se întâlnește cu Ion Caramitru care îi reamintește că 2012 e anul Caragiale și îl informează ca are nevoie de un spectacol. ”I-am răspuns că am în cap un spectacol, că îl am de mult. Ion Caramitru a zis: Bine. Fă-l, dar fă-l pe limba ta. Asta am și făcut, l-am tradus pe Caragiale în esperanto-ul meu care e un limbaj al mișcării”. Astfel a ajus D`ale Noastre un spectacol care spune ”o poveste de dragoste. Cred că îl avem pe Caragiale în gene”, mai adaugă coregraful în vârstă de 67 de ani. Personajul care l-a fascinat încă de la vârsta de 9 ani este Nae Cațavencu, ”îi știam pe de rost monologul și aveam chiar o păpușă pe care o folosea la teatru de păpuși pe care îl susțineam acasă. Acel Cațavencu mă ajuta să redau celebrul discurs, nu prea îl înțelegeam pe deplin, dar îl știam pe tot din cap” mărturisește coregraful.

D'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 10_resize

La întrebarea ”Este D`ale Noastre un spectacol care să apropie tânăra generație de Caragiale?” Răspunsul lui Gigi Căciuleanu e cât se poate de sincer: ”Am încercat să fiu îndrazneț, am vrut ca publicul tânăr să ne înțeleagă pe noi, ce putem noi face, astfel devine un act post-modern. Faptul ca e un spectol de dans al celui mai greu de tradus autor român, nu înseamnă că am făcut acest spectacol pentru publicul tânăr, ca să-l înțelegi pe Caragiale trebuie prima dată să-l citești. E simplu, ce se întâmplă în democrație și în lumea întreagă este ceea ce îl face pe Caragiale ușor de înțeles”. D`ale Noastre nu poate fi numit un spectacol de dans contemporan, regizorului îi displace acest cuvânt, ”Contemporan cu ce?” ridică acesta întrebarea.

D'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 06_resize

Noțiunea de mișcare scenică reprezintă pentru Căciuleanu mai decât compunerea unei construcții coregrafice, în D`ale Noastre regăsești asemeni unui pe toți a lui Caragiale: Goe, Cațavencu, Fănică, Zoe, Trahanache, Dumitrache, Rică, Veta, Ziţa, Pristanda și chiar cetățeanul turmental. Căciuleanu se declară un iubitor de Shakespeare și Caragiale, acestă ipostază se observă cu ușurință datorită strânsei legături dintre perfomanță și performance, care atinge chiar valențele unui happening. Primul element definiotriu pentru teatrul coregrafic a lui Căciuleanu are legătură cu performance-ul, cu conceptul și ideea, apoi intervine neașteptatul și totul se transformă în happening și performanța fizică a actorilor care suferă o schimbare radicală și devin dans-actori. Echilibrul dintre formă și fond în D`ale noastre apare ca un tribut adus lui Caragiale, coregraful mărturisește că l-a fascinat încă din timpul copilăriei personajul lui Nae Cațavencu, iar prin mișcarea scenică pe care o imprimă mițelor, zițelor și demagogilor readuce în atenția spectatorului dulcele comic de situație. ”Pe mine mă pasionează acest joc nu doar al ideilor , ci și al formei pe care ideea are nevoie să o îmbrace” adaugă Gigi Căciuleanu. Construcția coregrafică construită de acesta se deosebește de regia unei piese de teatru deoarece personajele devin actuale, se desprind de realitate și invadează sala de spectacol.

Caragiale în ritmuri Shukar Collective

D'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 02_resize

Coregraful nu se află pentru prima dată în Mica Vienă, acum trei ani Căciuleanu a prezentat bănățenilor spectacolul ”Oui, Ba da” aparținând companiei de dans care îi poartă numele. ”Nu am sesizat nici în seara asta o diferență între publicul timișorean și cel bucureștean sau din alte oraș. Cred ca ar mai fi vrut să revadă o reprezentație, din păcate suntem așteptați la Sibiu” spune acesta. D`ale Noastre e un spectacol plin de viață, în care costumele și mișcarea scenic nu au iz de naftalină, sunt actuale. Personajele prind viață pe o coloană sonoră ușor de recunoscut datorită vocii regretatului Tamango, o porție sănătoasă de Shukar Collective prin intermediul lui Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan Handrabur, Cristina Handrabur, Cristian Stanciu, Vlaicu Golcea și Micloş Micleuşanu, cu mici variuțiuni de Beethoven, Vivaldi, Verdi, Johann Strauss, Mozart, Bizet, Offenbach, Enescu, Bach, Ray Charles. Scenografia și costumele au fost realizate de Corinei Grămoşteanu. Dans-actori fac parte din”Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”: Ramona Bărbulescu, Rasmina Calbajos, Alexandru Călin, Lari Giorgescu, Ştefan Lupu, Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Vanda Ştefănescu şi Istvan Teglaş.

D'ale noastre (Teatrul Național București și Art Production 15_resize

Spectatorii care au ieșit de la teatrul-coregrafic D`ale noastre au preluat de la dans-actori lui Căciuleanu acea sclipire plină de admirație și respect pentru Caragiale, un autor care până ieri părea dificil de tradus, dar prin intermediul mișcării scenice reușește să transmită aceași emoție.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s