Dumnezeul Buenos Aires-ului este Tangoul lui Piazzolla ( DANIELA RAȚIU)

Maria de Buenos Aires, un spectacol de Astor Piazzolla/Horatio Ferrer, în regia artistică a Adei Lupu, producție a Teatrului Național Timișoara.

Premiera e programată pe 20 septembrie, de la ora 19,00, la Sala 2.

Direcția muzicală: Alin Stoianovici & Nuevo Tango Quintet. Coregrafia: Răzvan Mazilu. Costume: Alina Lățan. Cu: Sânziana Tarța, Victor Bucur, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina Konig, Iuliana Crăescu, Corina Dohanici, Adriana Sâncrăian, Angela Duciuc, Raul Bastean, Raul Lăzărescu, Adrian Cozan. Dansatori Cristina Daju, Silviu Gușat.

Muzicienii: Alin Stoianovici (acordeon), Roxana Yvonne Coșereanu (pian), Lucian Petrila (vioară), Ionuț Dorobanțu (chitară), Gianluca Vanzelli (flaut), Carmen Păulescu (vioară), Iulia Ambăruș (violă), Andrei Șaramet (violoncel), Andrei Voica (vibrafon, xilofon), Csaba Santa (contrabas), Radu Alexandru Pieloiu (percuție).

Fotografii: Adrian Pîclișan

maria de buenos aires aplauze16_resize

Buenos Aires. Languros. Flamboiant. Senzual. Lasciv. Răscolitor. Tenebros. Tangoul lui Astor Piazzolla ca și cum zămislește lumea, o coboară în iadul făr` de iubire pentru ca un sunet mai departe să o ridice pe culmi într-o seducătoare poveste de dragoste. Când decadență, când tristețea amară, într-un fel de călătorie căreia nu i te poți sustrage. Buenos Aires-ul cu străzile boltite de magnolii, acordeonul care rupe răscolitor tăcerea orașului, o taie ca și un cuțit, un oraș al suburbiilor, al vampelor, cuțitarilor, peștilor, cafenelelor cu candelabre ca niște torțe arzând păcatul care le locuiește.

maria de buenos aires aplauze11_resize

Colorat, decupat parcă din seducătorul Toulouse Lautrec, orașul în care muzica lui Astor Piazzolla îi confiscă fiecare respirație și o redă într-un fel inimitabil. Tangoul lui Astor Piazzolla e Buenos Aires. Iar religia tangoului lui Piazzolla o pune pe Maria alături de cea din Cartea Sfântă. Blasfemia e însă pe deplin uitată de durerea pe care Piazzolla o pune în muzica sa și cu ea vine Iertarea. Maria e sufletul Buenos Aires-ului dual, sfântă și vampă, pasională și lipsită de viață, candidă și perversă, tandră și abjectă.

maria de buenos aires aplauze12_resize

Tăieturile cinematografice ale spectacolului sunt cheile care îți deschid lumea lui Piazzolla. Maria spune că ”Buenos Aires are un Dumnezeu al lui”. Da, Dumnezeul Buenos Aires-ului este Tangoul, dar nu înlănțuirea de sunete, nu opera tango ca libret, ci însăși geografia intimă a pasiunii. Limbajul e unul muzical, parcă apelând la amintiri cinematografice cumva desprinse din filmele vechi, colaje, amintiri subliminale, flash-back-uri. Felul în care apare de fiecare dată fantomatica Maria, vampa care se mișcă precum o divă, felul în care sunt decupate momentele, intrările și ieșirile, felul în care muzica susține totul ca și cum ar fi respirația, oxigenul întregului spectacol.

maria de buenos aires aplauze10_resize

Corporalitatea devine un limbaj senzual a unei coregrafii extravagante, când zgomotoasă precum un can-can, frivolă, erotică, exagerată, când pură senzualitate. Tandrețea e Astor Piazzolla. Precum și seducția sau trădarea.

maria de buenos aires aplauze07_resize

Și mereu același balans între sublim și tenebros, între decadență și mister, între voyerism și intimitate, între tăcere și forța aiuritoare a muzicii ca și cum nu doar muzica, dar și reglajele regizorale, jocul actorilor, sinuozitatea muzicală a muzicii lui Piazzolla descompun și recompun sentimentele cele mai fragile într-un tot.

maria de buenos aires aplauze02_resize

Povestea Mariei în care se amestecă biografia precum un film de dragoste fără happy end în care personajul păcălește cumva moartea revenind și povestindu-și muzical viața neștiută și care repovestită aruncă o altă lumină asupra Mariei de Buenos Aires. Povestitorul e cel care brodează tapiseria colorat-decantă a story-ului, cel care intervine, recompune, împrăștie și pune în locurile lor piesele arogându-și un rol demiurgic. Maria nu e vampa care colinda străzile, nu e femeia care și-a abandonat copilul, nu e doar cea pentru care viața era o decadentă formă de a viețui, ci e femeia a cărei inimă a ars cu pasiunea cumplită și dogoritoare a muzicii lui Piazzolla.

maria de buenos aires aplauze04_resize

Costumele sunt desprinse din orașul sud-american în care viața, iubirea, moartea, trădarea, pasiunea, senzualitatea, imprimă orașului, oamenilor, străzilor, cafenelelor, vieții, aceeași strălucire precum a satinului, mătăsii, brocardului, voalului. Luxuriante, de la turcoazul sau roșul pasional, la negrul senzual, costumele imaginate de Alina Lățan sunt parcă luate din dulapul Mariei de Buenos Aires.

maria de buenos aires aplauze03_resize

Un spectacol care te ia de mână și te duce în lumea imaginată de Astor Piazzolla, muzica acestui uriaș compozitor. O lecție de muzică-teatru precum o poveste de dragoste cu început și sfârșit. Sfâșietor, tandru, dureros și tango.

(Maria de Buenos Aires este o tango opera cu muzica de Astor Piazzolla și libret Horacio Ferrer. Premiera absolută a acestei tango opera a avut loc la Planeta Sala în Buenos Aires, mai, 1968)

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s