Anna Karenina sau despre Iubire până la ultima suflare (DANIELA RAȚIU)

Anna Karenina, un spectacol al Teatrului Național Timișoara

Regia: Ada Lupu. Actori: Claudia Ieremia, Ion Rizea, Matei Chioariu, Victor Manovici,  Ana Maria Cojocaru, Mădălina Ghițescu-Petre, Cătălin Ursu, Victor Bucur, Mălina Petre, Daniela Bostan, Doru Iosif, Valentin Ivanciuc, Mirela Puia, Iuliana Crăescu, Paula Maria Frunzetti, Ana-Maria Pandele.

Costumele: Alina Lățan. Mișcarea scenică: Răzvan Mazilu. Decoruri: Rodica Arghir, Muzica: Cari Tibor

(Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

47137

Scena gării. Fumul, șuieratul parcă prevestitor de moarte, zgomotul metalic al roților târându-se pe șine agonizant, Anna Karenina spectrală, în rochia alb-imperial cu dantelă neagră, Îngerul morții care o însoțește și personajele piesei ca un convoi funerar. Așa începe spectacolul, tăiat cinematografic de regizoarea Ada Lupu, folosindu-se de plăci rulând pe șine în geografia scenei, de jocul planurilor narativ, imaginar, teatral, jucându-se cu detaliul, cu contrastele, alternând moartea și viața, nașterea și exit-ul final, iubirea și ura, iertarea și durerea răvășitoare.

Moscova, Saint Petersburg, Rusia aristocrată, cu baluri, eticheta societății precum o ghilotină care intervine atunci când oamenii, femei sau bărbați, își iau libertatea de a ieși din cercul trasat de convențiile sociale. Pentru femei, pentru Anna Karenina libertatea de a iubi este biletul ei spre anulare socială, spre moarte. Aristocratele intransigente în rochiile lor din tafta, cameristele care vorbesc sincron, candelabrele somptuoase, oglinzile cu ramă aurită, ceștile din porțelan, toate acestea în contrast cu Rusia rurală cu țăranii ei, sărăcia și câmpiile uriașe, cu Rusia lui Levin, cu Rusia imperială care începe să fie străbătută de fiorul ideilor progresiste despre profit, parteneriat social și punerea existenței lui Dumnezeu sub semnul întrebării. Contrastul care face Rusia din Anna Karenina să fie dramatică, pasională, tradițională și progresistă, acumulând tensiunea care pregătește Rusia roșie ce va să vină. Rusia imperială își trăiește viața prin contele Vronski, mama acestuia, contesele și lumea saloanelor, cluburilor, în timp ce Rusia subterană se schimbă pe fondul muzicii cu inflexiuni dramatice rusești împletindu-se cu sunetele pianului. Aceasta este pânza pe care drama Annei Karenina pune tușe când gingașe, tandre și mai apoi violente făcând loc dramei și morții.

14144

Îngerul morții e mereu prezent, fie că e Văduva de pe peronul gării, Nicolai sau un mujic, sau umbra Annei Karenina, uneori anulând-o și devenind Karenina, vorbind în locul ei. Mișcările sacadate, agonizante, premonitorii, dansul morții printre șine, în umbra Annei, șuierându-i numele precum o chemare a morții. Destinul căruia nu i se poate sustrage.

Piesa e construită aproape pictural, încremenind imaginea, mișcarea, în mici frame-uri aducând aminte de poeticele filme rusești. Costumele semnate de Alina Lățan par desenate inspirat din panopticul universului eternelor personaje rusești care transgresează lumii, epoci, emoționând și astăzi. Vaporoasele rochii parcă din marțipan ale lui Kitty, parcă o mică prințesă de porțelan, fragilă și delicată, salvată de iubire, sobrietatea culorilor și tăieturilor rochiilor doamnelor din înalta societate, linia sobră a cameristelor, ponoseala pânzei din hainele țăranilor, albul imperial, dantela neagră și bleu ciel-ul rochiilor sofisticate ale Annei Karenina, goticul căutat al costumelor Îngerului morții/Văduvei de pe peron, eleganța uniformelor contelui Vronski sau lejeritatea boemă a lui Levin.

1343_resize

Iubirea o pierde pe Anna Karenina și îl salvează pe Levin și Kitty. Iubirea e agonie și extaz în spectacol. Un spectacol care tulbură pentru că ridică toate straturile care ascund inimile, pentru că arată viața în fragilitatea ei, pentru că povestea Annei Karenina este despre libertatea de a iubi și felul în care sufletele iubind ard ca torțele și întotdeauna Moartea/Sfârșitul sunt prezente dar neputincioase atâta timp cât Iubirea există în deplina ei puritate. Anna Karenina spune că romanul este al ei și este al ei pentru că ea decide ca în absența iubirii roțile trenului să taie brutal viața devenită fără sens pentru ea.

05

Un spectacol de teatru ”cinematografic”, rotund, precum te-ai uita prin ochiul unui caleidoscop pe care îl rotești și personajele iubesc, urăsc, trăiesc, candelabrele se aprind, muzica cu inflexiuni rusești-pasionale ar începe să cânte, fumul de pe peronul gării ar anunța drama, frumusețea femeilor, uniformele ofițerilor, și chipul Annei Karenina ar fi ultima imagine cu care rămâi din caleidoscopul rotitor de imagini și sunete.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s