Daddy: cursul de psihologie de la teatru ( LAURA MOISEI)

Amfiteatrul? Studio Uțu al Teatrului Național Timișoara, arhiplin. Conferențiarii? O distribuție reunindu-i pe îndrăgiții actori Ion Rizea, Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu, Mălina Manovici și Călin Stanciu jr. Realizatorii cursului? Regizoarea Mihaela Lichiardopol după un text al scriitoarei germane Anne Habermehl, cu decorul semnat de Lucian Lichiardopol și costumele create de Dorothea Iordănescu. Așa a avut loc premiera spectacolului „Daddy”, în ultima săptămână a lunii noiembrie 2014. Dacă l-ați ratat, pregătiți-vă caietele de curs pentru reprezentațiile următoare, care promit a fi un succes de public. (Fotografii Adrian Pîclișan / TNTm)

daddy 04 - Copydaddy 07

Complexele generate de absența figurii paternale sunt tema centrală a acestei piese. În caz că vă întrebați cam cum ar putea fi descrise celebrele „daddy issues”, răspunsul este foarte aproape. Există tone de literatură pe această temă, desigur. Există și povești de spus la bar cu prietenii, într-o seară. Dar toate acestea sunt, mai mult sau mai puțin, literă moartă sau clișee. Dacă vreți o imagine animată asupra lor, sunteți invitați la acest spectacol, care se folosește de locurile comune pentru a crea o imagine expresionistă a ideii de complex paternal.

daddy 06daddy 27

Piesa în sine explorează căile prin care o problemă familială își găsește ecourile în viață. Prin sexualitate, personajele pornesc într-o căutare de sine, care se năpustește asupra lumii de afară și se sparge în deziluzia socială, marasmele vârstelor și imposibilitatea de manifestare a iubirii. Este o lume pe cât de crudă, pe atât de verosimilă pentru contemporani.

daddy 25daddy 19

Pornim de la un personaj feminin cald, empatic dar sfâșiat de nesiguranță, care afișează complexul Electra. Ajungem la fratele cu personalitate ușor borderline, o mică epavă adorabilă care de la o vârstă fragedă începe să fie ecoul agresivității tatălui renegat. Vedem și cuplul de vârstă mijlocie, cu ratări pentru care nu se iartă reciproc. În loc de bici, avem un pistol. Care e soluția ecuației?

daddy 13daddy 10 - Copy

Orice poate fi un „bang”. În teatru, este căderea cortinei. În viață, o știe fiecare. Destul este că spectacolul se continuă dincolo de scenă, iar investigarea realității pornește de acolo pentru a se continua în sinele oricui și în societate. Sunteți pregătiți?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s