Ninge-n decembre (OANA KARINA LUGOJAN)

Te uită cum ninge decembre după versurile și proza lui George Bacovia și ale Agathei Grigorescu Bacovia a fost prezentat săptămâna trecută de Teatrul Național din Timișoara. Distribuția i-a adus în fața publicului pe Mălina Petre, Valentin Ivanciuc, Mirela Puia, Alecu Reus, Ana-Maria Pendele, Roberta Popa Ionescu, Luminița Tulgara, ion Rizea, Paula Maria frunzetti, Cristian Szekeres, Calentina Cotinschi. Scenografia îi aparține Getei Medinski, muzica lui Sebastian Hamburger, partea video lui Lucian Matei, iar de light-design s-a ocupat Florian Putere. Spectacolul este realizat după un concept al lui Valetin Ivanciuc. (Fotografii Adrian Pîclișan / TNTm).

29

Lumea lui George Bacovia, o lume fragilă, sensibilă. În  egală măsură, e plină de viață, suculentă. Și ne este mult mai aproape decât ar părea. Istoria așa-zis minoră – cea a  tristeților, a bucuriilor, a melancoliilor noastre – traversează timpul și ne face contemporani cu trecutul, ca și cu viitorul. George Bacovia și Agatha Grigorescu Bacovia ne iau cu ei în plimbarea lor printre emoții.

09

Arta înseamnă suferinţă. Pe lângă rotocoalele de fum şi lumină difuză care se oglindea în paharele de vin de pe mese, pe lângă cuvintele care se auzeau la nesfârşit şi strigătele de disperare sau râsetele stridente care răsunau în jurul tuturor, se simţea apăsător tristeţea. Se zărea peste tot, în fiecare colţ al încăperii, în ochii celor care priveau, pe buzele celor care recitau acele versuri morbid de frumoase, în paşii grăbiţi care duceau spre nicăieri, şi până ce şi în vârfurile degetelor care aprindeau altă ţigară. Acolo plutea tristeţea, în toate formele ei nedesluşite şi nefireşti de puternice. Acolo se simţe universul bacovian în toată răceala şi splendoarea lui.

12

În momentele acelea parcă fiecare dintre noi transmitea un gând trist, de disperare. Gândul se prefăcea într-o frecvenţă, iar frecvenţa se transmitea în univers, care trimitea un raspuns: o tristeţe mai mare. Acolo eram noi toţi, înconjuraţi de versuri şi singurătate.

De la „Cuptor” și până la „Decembre” versurile aveau mereu același aer grav – melancolic, de parcă te aștepți să-ți înghețe sufletul.

24

“Te uită cum ninge decembre…

Spre geamuri, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, –
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, –
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa –
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.”

2820

1506

04

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s