Viața bate teatrul (LAURA MOISEI)

În 21 aprilie 2015, la Teatrul Național Timișoara și-au dat întâlnire umbrele. S-au spus poveștile de viață și moarte ale celor lăsați “cu dinții la stele” de foametea orchestrată de Uniunea Sovietică în Basarabia în anii 1946-1947. În cadrul spectacolului documentar “Copiii foamei. Mărturii” după romanul regretatului Alexei Vakulovski, echipa Naționalului din Chișinău împreună cu regizoarea Luminița Țâcu a adus în prezent realitatea tragediei din această pagină de istorie recentă pe care prea puțini o cunosc sau o mai simt astăzi. (FOTOGRAFII: Adrian Pîclișan / TNTm)

 Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 06_resize   Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 05_resize

Am fost mereu pasionată de filmul documentar. Realitatea surprinsă în evoluția ei reușește de multe ori să boxeze cu sentimentele noastre mai puternic decât orice dramă ficțională. În fața tragediei vieții înseși, orice piesă de teatru închipuită ajunge mai devreme sau mai târziu să pară o dulcegărie.

Spectacolul “Copiii foamei. Mărturii” aduce pe scenă un gen mai rar reprezentat: Verbatim, teatrul-documentar discursiv cu minimum de mijloace. Nouă actori de la Teatrul Național din Chișinău în haine de doliu, povestind timp de două ore pe scena de la Timișoara despre agonia sătenilor din Antonești, raionul Ștefan Vodă, în timpul foametei, au devenit acum eroii mei tragici. Pentru că ei au fost mesagerii mătușei Hartina, ai lui nenea Luca, ai lui moș Sârghi, ai bădiței Mitrofan, ai lui țaca Glafira, Havrușei și ai multora nenumiți care acum sunt “ghiocei și toporași“.

Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 07_resize   Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 08_resize

“Un sat în care nu se aude niciun cântec de cocoș, vă puteți închipui aceasta?” – acum apare prima tresărire, chiar în deschiderea spectacolului. Aflăm că pe timpul foametei, sătenii mâncau “rădăcini de papură, bețe de răsărită, ciocleje, măcuc, buruiene, lobodă, urzică, știr, ghindă, lăstar de covrigei (un fel de iarbă), rumeguș, coajă de copac, pir, pur, ștevie, troscot, giandră”. Lista se repetă ca un fel de incantație neagră a rezistenței celor care își pierduseră și ultima speranță la o bucată de pâine. Din gura bunelului care se îndreaptă spre moarte cad grăunțe de grâu nemestecate pe care le culege și le mănâncă nepotul.

Imaginea de deschidere este a satului în ansamblu, devastat de rechizițiile activiștilor care din ordinul lui Stalin invadau gospodăriile și confiscau orice urmă de hrană, în baza legii inumane de atunci. Trădări au fost și în rândul sătenilor, turnătorii pentru o bucățică de turtă, lichele, profitori. Oameni mâncau mâțe, câini… chiar și oameni. Oameni care înnebunesc, mame pierdute care își împing copilul în sobă și îl mănâncă. Fiorii reci se instalează definitiv pe frunte și pe șira spinării, și nu vor mai pleca până mult după finalul piesei.

Lumina însă răzbate prin toate. Poveștile despre educatoarea de la grădinița distroficilor care renunță la rația ei pentru a-i hrăni pe copii, despre castronelul de tocăniță împărțit cu bucățica la fiecare copil din clasă, toate mărturisesc că până la groapă întotdeauna mai există speranță și solidaritate printre cei mai puternici și mai buni oameni.

Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 03_resize   Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 02_resize

În continuare, povestea se concentrează pe tema evadării, sau a imposibilității ei – educatoarea care ia hotărârea să plece acasă la părinți dar se întoarce din drum și rămâne în Antonești, exodul sătenilor în Polonia după alimente (de fapt în Ucraina de vest, loc bântuit de infractori pe atunci) în vagoanele de cărbuni de multe ori cu prețul vieții, escapiștii care au părăsit satul lăsând uneori copiii mici în urmă. Sunt imagini ale groazei, zbaterii și resemnării în fața unei urgii care a făcut mai multe victime omenești decât războiul.

Relațiile dintre oameni vorbesc despre umanitate versus dezumanizare. Sunt povești despre sacrificiu – al părinților pentru copiii, al surorii pentru frați, istorii despre alegeri și solidaritate umană. Din epoca groazei, încă mai răzbate o listă de nume de oameni adevărați, persoane pe care o supraviețuitoare le menționează ca într-un pomelnic al binefăcătorilor ei. Este imaginea umanității aflate la apogeu în mijlocul celei mai dure crize.

Spiritualitatea e o altă temă abordată, în relatările despre biserica închisă de activiștii de partid pe care sătenii au regretat-o mereu, condamnându-și lor sieși lipsa de tărie în a lupta pentru păstrarea ei neatinsă. Bisericuța satului fusese sursa de energie a unor suflete confruntate cu iminența morții.

Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 02_resize   Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 01_resize

Spre final, începe să se arate speranța – chiar și în timpul foametei se face nuntă, cu turte de papură și scoici din Nistru pe post de ospăț, ca dar cuplul primind trei tacâmuri și câteva monede. La venirea primăverii, văcuța casei rămasă în viață este promisiunea unui trai mai bun. Unii săteni își povestesc chiar și supraviețuirea după lagărul nazist. Deportările în Siberia ale sătenilor mai înstăriți ce au urmat după instituirea colhozurilor nu au reușit nici ele să îi frângă definitiv.

Postum, încheierea e tragică și în zi de astăzi. Supraviețuitorii se zbat tot în sărăcie, după ce băncile le-au luat toată agoniseala. Unii scapă prin emigrarea în Occident, alții doar prin resemnare. “Atunci era pe vremea lui Stalin – dar acum?” este întrebarea care plutește greu în aer și în suflet la final. Retorică și dureroasă, ea rămâne fără răspuns și închide un spectacol care, doar prin relatare, a reușit pentru mine să egaleze forța imagistică din filmul documentar “Soviet Story” al lui Edvins Snore, cu ale lui imagini ale cadavrelor contorsionate în gropile comune sovietice de pe timpul lui Stalin – aliatul care a făcut mai multe victime prin foamete în Uniunea Sovietică decât războiul.

Nu e imaginație, ficțiune și vis. E realitate. Doamne ferește!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s