De pe platanele unui turntablist (IULIAN BOJINCĂ)

Domnule Lang! Fest-FDR 2015 pune mai mereu spectatorul pe gânduri. Domnule Lang! Marian Ilea scrie text, iar Mircea Bochiș manifestto. Marți la ora 19 temperatura a fost ridicată. Un grup de oameni cu bilete s-a strâns pe scena Teatrului Național din Timișoara. Adrian Electroclown face muzică de când era mic. Lumea vorbește că scenografia domnului Helmut Sturmer este memorabilă. Oamenii se îmbracă frumos și poartă căști pe urechi. Domnule Lang! După mai multe încercări, Mihaela Panainte subliniază faptul ca Florin Vidamski și Richard Balint joacă teatru. Domnule Lang! ( Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

Medio Monte14  Medio Monte13

Iată felul avangardist în care povestea Medio Monte ni se descoperă nouă, celor de pe marginea cuștii atemporale de pe scena teatrului. Un spectacol care atrage spectatorul încă din stradă, prin foaierul teatrului și până chiar pe scenă. Recunosc, primul lucrul care mi-a atras atenția la acest spectacol a fost afișul. Afiș care nu face altceva decât să suprindă un simplu cadru, un tablou.

Medio Monte12  Medio Monte11

O dată intrat în el, realizăm că dimensiunea timpului și a spațiului capătă un sens plastic, aproape modelabil și cu siguranță controlabil. Cu ajutorul scenografiei realizată de Helmut Sturmer, maestrul disk jockey Adrian Electroclown mixează și se joacă din umbră, cu o îndemânare aproape de pictor, cu personajele acestei povești de dragoste și infidelitate interpretate într-un mod absolut uluitor și frapant de către Florin Vidamski și Richard Balint.

Medio Monte10  Medio Monte09

Cei doi transcend spațiul, timpul și genul și sunt prinși pe platanul vieții și poveștii lor unde cu o precizie aproape mecanică, îmbrăcați în costume care deasemenea transcend timpul și spațiul, se găsesc la degetele “dirijorului” Adrian Electroclown. O entitate în afara dimensiunii lor, care nu face altceva decât să mixeze această poveste, ușor tragică, ușor comică, pe diferite nuanțe sonore: când clasice, când tribale, când ambientale. Măiestria cu care o face este ieșită din această lume. Știm că un turntablist tot timpul se joacă cu istoria și o mixează, însă de această dată Adrian are ocazia de a-și transpune și în plan fizic această creație.

Medio Monte08  Medio Monte07

Una peste alta, acest proiect indrăzneț, acest tablou viu, această provocare lansată de Marian Ilia și Mircea Bochiș pentru cei implicați în realizarea lui, de la regie, la scenografie, la actori și nu în ultimul rând muzică, este un succes de pus în expoziție și mai apoi în muzeu.

Medio Monte06  Medio Monte05

Ce rămâne la final este o provocarea lansată și pentru spectator. O provocare de a desluși acest puzzle muzical și dorința de a revedea acest spectacol care fără îndoială rămâne pentru umilul vostru martor unul dintre cele mai puternice și mai expresive spectacole de teatru, și nu numai, pe care am avut plăcerea să le gust.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s