Din haos s-a născut K@osmos (OTILIA GHIȚESCU)

Aproape de miezul nopții, la doar ceva mai puțin de 30 de grade Celsius, la Timișoara a nins cu… floricele de porumb. Au căzut din K@osmos, într-o fascinantă poveste spusă la mare înălțime de magicienii spanioli de la Grupo Puja! FEST – FDR a reușit, din nou, să scoată în stradă sute de timișoreni, în acest sfârșit de săptămână. (Fotografii: Adrian Pîclișan/ TNTm)

15_resize  14_resize

Penultima seară a FEST – FDR a încheiat, la mare înălțime, încă o ediție a unui festival de teatru care vrea neapărat să iasă în stradă, pentru a le spune oamenilor că vremurile poveștilor seci, cu actori scorțoși și replici rostite pe tonuri mult prea studiate, au apus demult. Teatrul modern înseamnă altceva, iar Teatrul Național Timișoara spune acest lucru tot mai clar.

13_resize  12_resize

După „Funambus”, o poveste despre viață și iubire, dansată la limita suportabilului, pe un fir de oțel deasupra unui autobuz de pe vremea bunicilor, a venit acum rândul unei istorii despre nașterea lumii, spusă periculos și fascinant de Grupo Puja! Acrobații spanioli au revenit la Timișoara după ce, anul trecut, au adus în orașul de pe Bega „Dodoland”, o poveste bazată pe scrierile excentricului Lewis Carroll. Timp de două seri, deasupra Pieței Operei a plutit, ca-n vremurile primordiale, o sferă care i-a purtat pe acrobați mult deasupra pământului, într-un dans cosmic când calm, când furtunos, dar fără îndoială captivant. Totul, acompaniat de muzică live, cu accente perfect puse pe fiecare mișcare. Sute de ochi au stat îndreptați spre cer, pentru a urmări gesturile acrobaților îmbrăcați în costume de un alb imaculat, din ale căror rucsacuri a… nins cu floricele de porumb.

11_resize  09_resize

Mișcările fluide sau bruște, desfășurate la o înălțime amețitoare, au smuls deopotrivă oftaturi de spaimă și strigăte de admirație, iar la final, ropote furtunoase de aplauze. Grupo Puja! este o trupă spaniolă înființată în 1998, în spectacolele căreia se îmbină teatrul, circul, dansul, arhitectura, ingineria, și muzica live. Fiecare show este realizat astfel fel încât să se integreze perfect în peisajul urban, indiferent de locul în care este prezentat.

Leave a comment