La o ”Timișoreană” revoluționară cu Nenea Iancu (GORAN MRAKIC)

Nu am o legătură foarte strânsă cu teatrul, în sensul că nu sunt un consumator avizat în acest sens. Cu toate acestea, am trăit de-a lungul anilor câteva experiențe destul de interesante. Una dintre acestea s-a petrecut ieri la Fabrica de bere, acolo unde m-am dus să văd ”Onor boborul”, o piesă inspirată din scrierile lui Caragiale.

BOBORUL06_resize BOBORUL04_resize

Ei bine, realizatorii nici nu puteau găsi o locație mai potrivită! Mi-l și imaginam pe nenea Iancu, stând la o masă alăturată, sorbind o Timișoreana la halbă și savurând de la oarecare distanță empirică aventurile insurecționare ale lui Candiano Popescu cu reacțiunea și cu Mița Baston, care prin tangou-i lasciv de la final a închinat o odă sexualității noastre protorepublicane.

Evergreenul lui Caragiale constă de fapt în capacitatea de ironizare și surprindere permanentă în izmene a Isarlâkului nostru politic, debordând de frivolitate și lascivitate, neschimbat din moși-strămoși și devenit între timp un brand național.

BOBORUL02_resize 42_resize

Poate că un handicap cultural al Banatului este acela că nu dispune de un pandant al lui Caragiale, care să fi scris în același ton despre realitățile social-politice ale momentului dincolo de graniță, în răposata Austro-Ungarie. A făcut-o Hašek, dar pe alte frecvențe și pe un alt ton…Iar Praga e, totuşi, la ceva distanţă de Timişoara, chiar dacă sunt pe alocuri reunite de diverse nuanţe literare de sorginte central-europeană.

04_resize BOBORUL15_resize

Umorul complex şi simbiotic al acestei zone a fost însă prezent în piesă, ca un condiment postmodernist şi ca un pod peste timp, prin intermediul spicuirilor din „Caragialeta” lui Şerban Foarţă: „Mult e dulce şi sărată brânza ce mâncăm, altă brânz-adevărată ca ea nu aflăm. Chiar şi-atunci cînd este iască sau duhneşte a seu, mâncaţi brânză românească, pentru Dumnezeu.” Curat patriotic, monşer!

27_resize 15_resize

În calitate de cinefil amator, ieri mi-am dat seama de un lucru (în urma experienţelor personale şi după sucombarea cinematografelor de rit vechi, socialist): pe când vizionarea unui film reprezintă un act în general solitar sau familial, teatrul este interacţiune, participare directă, efervescenţă…E o comuniune vibrantă între actor şi spectator.

Teatrul rămâne un afrodisiac cultural greu substituibil. ( Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s