Happy end (NATALIA RONKOV)

Într-o lume agitată, plină de probleme, în căutare de fericiri cât mai diverse pe zi ce trece, „Beauty and the Beast” poate părea un titlu demodat sau prea puțin recunoscut. Și totuși, sala Teatrului Național e plină ochi de părinți, mătuși, bone și educatoare la braț cu cei mici.

Entuziasmul e autentic și molipsitor, iar șoaptele despre cum vor evolua lucrurile pe scenă readuc copilul din tine, dornic si agitat să-și vadă povestea preferată pentru a zecea oară. Mă trezesc cu gândul la cele câteva cărți cu personaje fantastice pe care le urmăream uimită seară de seară înainte de culcare și-mi aduc aminte de provocări nemaiauzite și de finaluri fericite. Reveria mi-e întreruptă în scurt timp de cântecul actorilor și alunec încet dintr-o poveste în alta.

Pe măsură ce scenele trec sunt tot mai nerăbdătoare să fiu martoră la triumful binelui asupra răului, la transformarea Bestiei cu ajutorul iubirii, la visul care mi-e întipărit în minte încă de mica – acela că miracolele există, iar iubirea poate învinge orice. Atâta timp cât pe scenă se cântă, iar copii chicotesc în jurul meu, spre disperarea adulților, simt că nimic rău nu mă poate atinge.

Vreau să plec cu înflăcărarea optimistă pe care mi-am uitat-o undeva adânc, să regăsesc un strop din naivitatea fetei care credea că toți suntem buni, fără intenții ascunse. Vreau să fug în Piața Operei și să strig cât mă țin plămânii că, de azi, eu cred oficial în puterea iubirii.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s