Un spectacol cadou (DANA ȘPAC)

Prin vis de Varga Matyas s-a jucat în premieră miercuri, ora 19, la Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara, în regia lui Pal Frenak. Actori : Cătălin Ursu, Laura Avarvari, Colin Buzoianu, Mara Opriş, Alina Ilea, Daniela Bostan, Călin Stanciu jr., Luminiţa Tulgara, Raul Lăzărescu, Ionuţ Iova. Ilustraţie video: Philippe Martini. Ilustraţie muzicală: Gilles Gauvin. (Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

Frenak pe scenă este sondarea adîncului şi ivirea lui în formă. Forma trupului după forma sufletului. Forma materiei după cea a spiritului. Forma vieţii visate după cea a vieţii trăite. Sîntem cel puţin doi în cel care sîntem de regulă şi doar în visul prin care trecem îi putem întîlni. Cîţi dintre noi visează colorat? Poate doar mici accente, un pantof vopsit în roşu, o şuviţă verde sau un cîmp de flori ale soarelui. Sau dacă aşa trăim, de fapt, în viaţa de zi cu zi ?

Derapaje din non-culoarea vieţii noastre, rătăcirea din alb şi negru înspre puterea de a o modifica. Cine priveşte la fragmentele visului, la fiinţele din el şi de lîngă noi? cine este cel care vorbeşte şi ne vorbeşte şi cine spune că visul este doar în întunericul nopţii? Dacă visăm sau trăim răsturnat?

Oare din ce pricini visul ne este bîntuit de entităţi luminoase şi întunecate deopotrivă şi cum de nu putem alege de care parte să fim? O echipă de actori conduşi de Frenak spre perfecţiunea mişcării (cum s-ar fi putut altfel?) a stării, a emoţiei.

Un spectacol muncit, trudit… am vazut vînătai pe picioarele fetelor, plasturi pe unii genunchi….grafia scenei care ne duce şi ne conduce pe drumul vieţii, lumini care ne protejează sau ne taie suflul, o coloană sonoră vie precum viaţa. Sau precum visul ei….

Probabil Pal Frenak a indus în fiecare dintre actorii de pe scenă vrerea lui” a putea” deoarece am simţit cum oricare dintre gesturile lor era dăruit, nu jucat. Un spectacol aşa cum trebuie să fie. Actori dansatori care poate nu ar fi avut vreme să primească atîtea aplauze cîte au rămas visate… Tensiune în alb şi negru cum poate este viaţa, completă doar împreună cu visul.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s