Singuri în doi (IOANA DUDA)

”Canicula”, de Antoaneta Zaharia, în regia Mirunei Radu, cu Mirela Puia și Cătălin Ursu, la Teatrul Național Timișoara s-a jucat marți seara, la Studio Uțu. (Fotografii: Adrian Pîclișan/ TNTm)

CANICULA PREMIERA APLAUZE04_resize

Ce e o viață de om petrecută, cu acte în regulă, alături de un alt om? Unul care bea des și mult, până cade lat, iar celălalt fumează pe ascuns, în grădină, singurul loc în care mai poate avea un moment de pace. Între cer și pământ. Între flori. Între zambile și narcise și copaci înfloriți. E o tragicomedie, bineînțeles. Ca orice viață, până la urmă. Cu râs, plâns, toane, dubii, zbateri, întrebări la care nu mai cum să afli răspuns, pentru de acum au trecut anii. Și dacă nu ai plecat demult, ”de când cu curva aia. Când puteam să am altă viață”, cum să mai pleci acum? Cui să îl lași? Cui să te dai? , așa cum se întreabă Ema, din Canicula.

CANICULA PREMIERA APLAUZE11_resize

Cine mai are impresia că o căsnicie îi va aduce fericirea, să meargă și să vadă spectacolul. Poate se va răzgândi. E despre compromisuri, toleranță, suferințe, visuri moarte, pe ambele fronturi, ascunse bine sub perne, pat, între borcane cu paste, orez sau cafea, prin bucătărie. În sticle mici, pline ochi de țuică, sau whiskey, orice îndeajuns de tare încât să te adoarmă. Să te amorțească. Să nu mai doară.

CANICULA PREMIERA APLAUZE06_resize

Vină? Nu există. Compromisuri? Multe și dese. Și, la un momendat, Întrebarea: ”Cum ar fi fost dacă?”. Și, pe când să intuiești un răspuns, într-o clipă de răgaz, în grădina ta înflorată, în care poți respire în voie, sună telefonul. E copilul care de acum te vizitează doar când are nevoie de ceva. Bani, de cele mai multe ori. Copilul, motivul pentru care ai spus că rămâi, suporți, înduri. La ce bun? Habar nu ai. Ce să mai schimbi? Totul e bun făcut. Și rămâi, rămâi, privești în gol și te gândești că singurătatea în doi e nespus de greu de dus și dureroasă. Dar de acum te-ai obișnuit. Te uiți la filme coreene de doi lei, la desene animate, mai tragi o dușcă, orice numai să nu îți amintești că odată, demult, l-ai iubit pe celălalt. Odată, demult visai și sperai. Odată, demult iubeai la nebunie florile, atât de mult de le simți și acum mirosul. Ori îți plăceau la nebunie avioanele, voiai să devii pilot. Parcă s-a întâmplat ieri. Dar uite, a trecut o viață de om și nimic nu e cum îți doreai.

CANICULA PREMIERA APLAUZE03_resize

Asta e. Și plângi, iar celălalt vine lângă tine, pe bancă, îți pune capul pe umărul lui, te mângâie și amândoi vorbiți într-o limbă pe care celălalt nu o mai știe: limbile sufletelor voastre.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s