Copiii nimănui (IOANA DUDA)

Avioane de hârtie de Elise Wilk, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia cu Raul Bastean, Ana Munteanu, Amalia Huțan, Mădălina Toderaș, Dragoș Lupău și Alexandru Olariu, s-a jucat aseară la Teatrul Național Timișoara. (Fotografii: Adrian Pîclișan/ TNTm)

avioane de hartie17

Am ieșit aseară, de la spectacolul Avioane de Hârtie, care s-a jucat la Studio Uțu, absolut răvășită. Nu știu cum am ajuns la taxi. Nu știu cum am ajuns acasă. Nu îmi mai amintesc ce am vorbit sau ce am făcut până am reușit să adorm, ceea ce s-a întâmplat foarte târziu. Mă durea sufletul. Nici acum nu a trecut.

Și mi-am reamintit de toți cei care fac copii doar pentru că așa se face. Sau pentru că ”ei, s-a întâmplat. Ce să fac acum?”. Pentru că simt că le ticăie ceasul biologic. Pentru că sunt egoiști sau inconștienți.

”Mama s-a tăiat la încheietură cu o pilă de unghii”. Iar fetei de 17 ani îi e rușine să le spună asta prietenilor și colegilor. Le spune că mama ei e plecată în Italia. ”Și mama mea e plecată. Dar nu mai vine. O să mă duc eu la ea”

Problemele lor contează. Problemele lor sunt importante. La fel sau poate chiar mai importante decât ale voastre. Pentru că lor le e teamă ori rușine să le spună. Pentru că îi faceți să sufere, de mici, pedespindu-i, bătându-i, părăsindu-i. Iar ei cresc și au impresia că așa e normal. Că nu merită mai mult.

Și apoi tot voi îi judecați. Că-s alcoolici, drogați, agresivi, vulgari. Uitați-vă în oglindă. Voi! Numai voi sunteți vinovați! Voi i-ați învățat că suferința e o normalitate. Și, apropo?! Cât costă sufletul și fericirea copilului tău? În euro, zic. Pentru că de acum tu ești stabilit acolo, prin ale străinătățuri și nu te mai raportezi la lei. Un IPhone? O tabletă? Haine ultimul răcnet? Atât valorează? Ah, și vreau să te mai întreb. Îți e bine acolo? Chiar ești liniștită cu noul tău concubin, care te scoate la restaurant o dată pe săptămână, te mângâie cu mâini greoaie și îți dă dramul de atenție și afecțiune după care tânjești? Ești fericită cu toate astea în timp ce copilul tău e batjocorit la școală? Sau trece din bărbat în bărbat pentru că vrea iubirea pe care tu nu ai știut să i-o dăruiești? Sau devine anorexică ori bulimică, crezând că în felul ăsta o vei iubi mai mult? Zi! Ești?

Nu îi mai faceți. Dacă nu sunteți în stare să îi creșteți oameni sănătoși la trup și suflet, lăsați-i să plutească pe acolo, prin Univers. Altfel vor crede că sunt greșiți. ”Tata a plecat exact de ziua mea și atunci am aflat că nu poți avea încredere în nimeni”. Avea 11 ani Alex când tatăl său și-a luat geamantanul nou și a dispărut. Iar lui nu i-a cumpărat bomboane să le ducă la școală. Ce e în sufletul unui copil care nu poate duce bomboane la școală de ziua lui, când toți ceilalți o fac? Câtă rușine și durere? Și totul doar din cauza ta. Stai și îndură. Lângă el. Mângâie-l și iubește-l. Spune-i că e minunat. Că îl așteaptă tot ce e mai bun.

Copiii cred. Visează că într-o zi vor fi doctori, sau astronauți, sau pompieri, sau modele. Și veniți voi, ăștia mari, și le ucideți visurile. Cu lovituri, cu scandaluri, cu vorbe urâte, cu pedepse aspre. Și simt furie și vină. Și îi doare. Întâi locul unde ați lovit. Dar aia trece. Însă ce nu trece e înțepătura în suflet pe care o simt atunci când voi dați. Cu toată forța! Sau când le aruncați vorbe de ocară. Sau când îi pedepsiți pentru că nu au luat o notă destul de mare. Nu aveți dreptul să puneți pe umerii copiilor visurile voastre neîmplinite!

Așa ajung să rănească și să se rănească. Să omoare și să se omoare. Din cauza voastră. Dacă o să vedeți spectacolul veți înțelege. Poate nu tot. Dar multe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s