A fi sau a nu fi. De două ori (G. PETROVICI)

01_resize

Acum doi ani am înțeles că exact lângă mine se întâmpla ceea ce îmi lipsea. Nu am analizat niciodată de ce a durat atât să îmi dau seama. Nici nu contează. Ce e important e că mi se întâmplă.
Trebuia doar să împing una din cele trei uși. Una masivă neagră, o alta de sticlă, sau o ușă simplă din lemn, la care ajungeam după ce urcam un semi-infinit de trepte. Intram în întuneric, așteptam reflectoarele și, la primul declic începea transformarea.
Merg la Teatru. De doi ani cu consecvență. Nu merg pentru ”magia scenei” ci pentru a intra în sufletele oamenilor, pentru energie, și mai ales ca să plâng. Nu mi-e teamă să recunosc că plâng acolo unde alții îndrăznesc să râdă. Mă uit în sufletul meu, plâng și îmi place. Teribil. Știu că sunt dependentă. E corect așa.
Abia aștept fiecare descoperire nouă. Aproape că am o relație intimă cu ușile care se deschid pentru o altă poveste. Ce va fi peste o săptămână? Sticlă, lemn, negru? Ce să aleg?
Știu ce aleg săptămâna asta. Adică azi. Și mâine. De două ori, căci o dată nu e de ajuns. Două zile, așa, pentru că pot. Din moment ce pot, înseamnă că, probabil, merit. E logic. Sunt un om bun. Azi merg la Hamlet. Unul nou-nouț, nemaipomenit, nemaivăzut, nemaiauzit. Cei mai frumoși oameni pe care-i cunosc eu s-au pus împreună și au născut o minune de spectacol. Veți vedea. Acum e sold-out, dar, se mai joacă în iunie. (Foto: Adrian Pîclișan / TNTm)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s