X. (RAMONA BĂLUȚESCU)

Cum apar zeii de lumină în colțul unui vagabond

GOD IS A GANGSTER, de Nick Mancuso, un concept de Doru Iosif.  Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Un spectacol de teatru în care Dumnezeu e Godot, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” Timișoara. Ca orice Godot care se respectă, Dumnezeu nu apare el însuși în piesă, în carne și oase, cum s-ar zice, dar adierea sa e mai curată, în răsuflarea unui bătrân bețiv și fără casă, ca nicăieri.

god-is-a-gangster-05_resize

Vedeți, a vorbi despre Dumnezeu, în alți termini decât cei cu care te obișnuiește biserica majoritară a țării, nu sare neapărat gardul blasfemiei. Piesa lui Nick Mancuso se oprește la a aminti despre cum ar trebui să fie Dumnezeu, și mai degrabă vine întru ajutorarea unei cerneri a Bisericii bune – în cazul în care ea nu a rămas, în timp, doar un deziderat.

Nici măcar nu avem dispute, aici, despre existența sau inexistența unui zeu. Fie real, fie nu, el are un set de norme înfipt în… fișa postului. Probabil mai degrabă ale noastre, create pentru el. Dar frumoase și bune. Și care ar fi ideal să fie respectate, dacă tot există.

Nevoia de zeu

Creștinismul este frumos. Ce au făcut oamenii din el, uneori – nu. E Crăciunul și nu fiecare dintre noi – cei de pe scenă și părtașii scenei, în fireasca noastră cârdășie actor–spectator – sărbătorim venirea unui copil, alături de cei dragi. Pentru că bătrânului i-a murit copilul, pentru că nevasta a plecat, pentru că nu are un loc al lui, pentru că firul Ariadnei, ce-l duce dinspre azi spre mâine, este sticla de alcool. Și atunci, unde e loc pentru Dumnezeu, în toată această poveste?

Este loc… Atunci când ceilalți nu reflectă lumina înspre tine, poți fi chiar tu lumină, din sete de răsărit. Pentru că așa funcționăm noi – cu meandre compensatorii, cu cârpăciri, cu țapi ispășitori, cu fire de care ne agățăm în cea mai mare furtună. Iar dacă ele nu există, le confecționăm, ca să mergem mai departe. Bătrânul nostru devine el însuși Dumnezeu, acolo unde oamenii i-au luat zeul de sub cap și nu i-au lăsat în loc decât o cărămidă. Iar pledoaria lui este despre zeul uitat, despre zeul interzis.

Marii creștini declarativi ruinează viețile apropiaților și merg mai departe. ”Cui are, i se va mai da”. Cel ce nu mai are rămâne singur și dezgolit, și nu îi întinde nimeni o bucată de pâine. Decât, eventual, în poză de fotograf social, de sărbători. Dar cum e universul acestor ”scursuri ale societății”? Cum e inima lor?… ”Dac-ai ști, cu inima pustie, cum poate iubi un derbedeu” – scria Esenin. A pătrunde gândirea omului de pe stradă, ce rămâne în stradă, nu ar trebui să fie doar însușirea și obligativitatea psihologului sau a asistentului social, ci și a unui bun creștin (în caz că mai există și de-aceștia), a oricărui om empatic, în fond. Piesa lui Mancuso ne vorbește despre fereastra murdară pe care nu vrem să ne uităm.

god-is-a-gangster-04_resize

Vagabondul prezentat de prieten

Doru Iosif. Actor și prieten. Nici nu mi-aș fi dorit altceva pentru acest rol. Ca spectator. Ca ziarist, însă, e greu să scrii despre prieteni. Ia o vreme totul. Se coace. Se decantează. Doru este un om empatic, un om credincios, un om bun. Și joacă într-un spectacol despre ideea de Dumnezeu, care a necesitat, cândva, poliție la ușa teatrului, din cauza amenințărilor creștinopaților. E foarte ușor să acuzi după un titlu, după o etichetă. E mai greu să vezi, să gândești, să încerci să înțelegi, să rumegi și să decizi. Creștinopații noștri, de erau doar creștini, ar fi mulțumit pentru tragerea de mânecă asupra lui Dumnezeu, nu s-ar fi oprit la normele lor sterile, inventate mult mai încoace și mult mai pentru altceva. Și au devenit ei înșiși parte din piesă. Ca cei care lipesc etichetele. Ca cei lipsiți de empatie față de cei în nevoi. Aproape ar trebui să li se dea o soldă pentru fiecare spectacol, pentru aerul de ciudățenie cu care au înconjurat jucarea acestei piese, completând-o. Despre ei e povestea, despre ochelarii de cal față de ce nu pare a se încadra în dogma asepticului și a unghiului drept. Godot poate totuși va veni – ei, însă, nu o vor face niciodată.

god-is-a-gangster-03_resize

Pentru că omul fără casă al lui Doru Iosif este cu mult trecut de asepsie – în gunoaie nu pășești tocmai cu botoșei. Este un om al durerii, frigului, foamei, bețivelii, fantasmelor și construcțiilor elucubrante. Dar este, totuși, realitatea confecționată de el mai departe decât lumina de dicționar a zeului invocat, sau nu? În fapt, după mine, pledoaria lui este o frumoasă predică – iar Doru îmi și spune, după spectacol, că un preot catolic i-a spus că ar putea fi oferită din amvon. ”Acolo unde tu nu ești creștin cu mine, îmbrac eu haina lui Dumnezeu ca să-ți aduc aminte de cum ar fi trebuit să fie, de cum ar fi putut să fie” – este ce vedem noi dinspre scenă.

Și nu doar dinspre scenă, ci de lângă noi. Pentru că Doru Iosif vine și întinde mâna, ca orice om de pe stradă ce încă are jovialitate. Sigur, unii dintre spectatori sunt puțin crispați atunci când se văd, prin lucruri mici, făcând parte din piesă, dar eu, din rândul meu doi, îmi spun ”Hai, Doru, hai și la mine, hai te rog, lasă-mă să contribui și eu la ce construiești pentru noi”. Dacă tot vorbim despre empatie. E aici și colegul meu Adrian Pîclișan, cumva paralel cu mine, pe partea cealaltă a culoarului central dintre scaune, și cred că nimeni nu ne-ar crede că n-a fost ceva regizat când Doru ne întinde obiecte și ne unește prin semne, și contribuim și noi la jocul de azi, arătându-ne între noi, marșând, spunând.

god-is-a-gangster-02_resize

Ai mei

În tot timpul spectacolului  îmi trec în revistă atâția oameni fără casă pe care i-am cunoscut, despre care am scris, și stereotipurile noastre, ca societate, legate de ei. Cum le lipim etichete pe frunte, mai ușor ca suta, pe fruntea celui de la țambal, și strâmbăm nasul, cu grație, la ”bețiv”, ”murdar”, ”fără casă”, ”nebun”. Proiectul lui Doru Iosif ne readuce aminte să ne punem întrebări, să ne apropiem degetele de rădăcina lucrurilor, a empatiei: de ce a ajuns omul ăsta așa, cum e el cu adevărat, este aceasta doar o reacție de apărare, ce ar putea fi făcut pentru el? Și, dincolo de toate, ce o fi în sufletul lui? Toate – întrebări pe care uităm să ni le punem, de care n-avem timp, de adierea cărora ne-am rușina, ca de-o pată pe rever…

Am cunoscut oameni fără casă pe care i-am îndrăgit și respectat sau pentru care măcar am plâns. Un fost contabil din Paris, care și-a pierdut casa pentru că hrănea porumbeii, și doarme de câțiva ani într-o mașină – găsiți povestea lui pe net. Un cerșetor care își pierduse picioarele într-un accident de tren dar care, din puținii bănuți strânși, citea Times pe tren, alături de mine. Sau Gore, oligofrenul blând de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, care, după 40 de ani petrecuți în acel spital, a reușit performanța să aibă două coroane la cap, pe mormânt, atunci când s-a stins – fapt rar la cei fără casă – și bolnavi, bonus. Iar acestea sunt doar câteva cazuri, din multe, cu povești complexe în spate, spre care nu se uită mai nimeni.

god-is-a-gangster-01_resize

S-a făcut Rai

Bătrânul din piesă este bețiv – detestăm bețivii dar nu ne gândim niciodată că alcoolul este puntea îngustă pe care trec, într-o echilibristică bizară, oropsiții sorții, dinspre azi spre mâine, dinspre un an spre altul,spre final. Viața e grea, când nu ai prea multe de așteptat. Când singura vorbă bună pe care poți să o auzi vine doar dacă îți confecționezi un alt personaj, dacă te dedublezi, în jocul tău interior de-a rezista, de-a cum ar fi fost de ar fi fost bine.

Uneori, pentru unii dintre noi, nu este bine. Bețivul serii de Crăciun este și cel îmbrăcat în haina lui Iov, pe capul căruia zeii (cel negru și cel alb) fac pariuri, ca pe-o ciozvârtă de curcan, este și Dumnezeu însuși, care își poartă iar tot greul lumii, și al familiei, și al celor ce-ajung nefăcute, din cauza oamenilor.

”Toate se vor ierta, doar hula împotriva Duhului Sfânt, nu” – în fine, cam așa ceva există pe undeva prin Biblie. Nu sunt prietenă cu Duhul Sfânt, e un personaj abstract, pentru mine, dar bețivul nostru nu hulește, chiar de-l pomenește. În fapt, îi este chiar aliat, pentru ochii ce s-au obișnuit cu multele culori ale griului și caută dincolo de canoane și definiții.

god-is-a-gangster-06_resize

Este ziua de Crăciun, unii aprind lumânări pe masă – iar cei fără casă și fără sănătate prea bună și fără valori își fac ordine în semi-gunoaiele unei improvizate cuști de hamster, cu prieteni pe măsura lor, alături, în caz că ei există, sau cinând singuri din resturi, cu amintirile drept companioni. Unde e Dumnezeu, aici? Dumnezeu e acolo unde cel care are cel mai puțin întinde, totuși, o conservă unuia dintre spectatori – gest întâlnit și la cei loviți cel mai crunt de soartă, care vor să aline suferința, pentru că o cunosc. Dumnezeu e acolo unde cineva, oricine, de pe tron sau din praful drumului, aduce aminte despre ”cum ar fi trebuit să fie”, trăgând de urechi o lume întreagă, chiar fără auditori. Și Dumnezeu e acolo unde spectatorului căruia i se spune de cel mai nenorocit ca el lasă a-i scăpa o lacrimă, înainte de aplauzele finale. Într-o lume a comunicării, prietenul vagabondului are o inspirată haină cu butoate de tastatură pe el (creația Dorotheei Iordănescu), și Dumnezeu era, iar, cuvântul, chiar nerostit.

Spunea un ciudat al credinței, care a avut și câteva replici bune: ”Fă Rai din ce ai”. Cred că Doru Iosif a făcut un colț de Rai, pentru noi, în colțul sordid al unui vagabond neînțeles. Pentru că ne-a dat un strop de înțelegere. O bucată din mărul cunoașterii durerii, care nu ne alungă din Paradis ci ne face să-l însămânțăm de la capăt, în jurul nostru. Și oricine pleacă având o sămânță în buzunar, de la teatru, e un binecuvântat, iar zeii de lumină, măcar pentru o clipă, există.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s