Duminică, 14 mai, ora 18, Sala 2, FEST-FDR2017 s-a deschis cu STOLPERSTEINE STAATSTHEATER, un spectacol al Badisches Staatstheater Karlsruhe cu textul și regia semnate de Hans-Werner Kroesinger. Fotografii : Adrian Pîclișan / TNTm
Când vine vorba de identitate, cu toții o căutăm. Vine un moment când începem să o facem. O căutăm în cărți, în moșteniri de la strămoși, la teatru. Mai puțin o căutăm în noi.
Duminică seara, actorii Badisches Staatstheater din Karlsruhe au prezentat identitatea a patru oameni, actori de meserie, care-și trăiesc destinul fără să țină cont de ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler în Germania. Ei sunt artiști, pentru noi, dar pentru statul German ei erau doar evrei.
Pe durata spectacolului ne-am asumat rolul de a investiga cazul celor patru actori, de a pătrunde în culisele Teatrului Regional din Karlsruhe și a vedea lumea de acolo. Am fost dusă departe, m-am simțit de parcă viața unui om poate fi privită doar în cifre, poate fi oricând ștearsă de pe hârtie, din memoria oamenilor, poate fi trimis în alt capăt al lumii, dar valorile rămân a fi valori și demnitatea demnitate. Mereu va rămâne o urmă după el, măcar o piatră comemorativă, Stolpersteine, titlul spectacolului.
Am trăit de parcă tot ce exista în acel moment erau actorii și scena teatrului, am simțit fiecare din cele patru destine și am văzut evoluția lor. M-am îngrozit de cum teatrul lua direcția statului, cum punea în scenă ce se cerea și „educa” tinerii în stilul noului conducător, cum se manipula și specula pe seama minoritățlor, iar aici complexa personalitate a omului nu mai conta. Și da, în urma acestui spectacol mi-am dat seama că teatrul nu a fost creat pentru a merge acolo să râzi, și teatrul nu e modalitate de recreere ci una de renaștere, e cea mai eficientă metodă de a percepe într-o oră realitatea, o realitate de care fugim cu toții și o negăm.
Actorii germani ne-au spus drama neamului lor, ne-au amintit de drama noastră națională și au lansat ideea că arta e națională și cu cât mai națională e arta cu atât mai apreciată e ea internațional.
…ne-am spune adio zâmbind, și n-am avea curaj să curgă lacrmi…
