M-am hotărât să devin prost (ADI POPA)

M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST, de Martin Page, în regia Antonellei Cornici este unul din cele mai iubite spectacole ale Teatrului Național din Timișoara. Se joacă la Studio Uțu. Distribuția îi cuprinde pe: Călin Stanciu jr., Victoria Rusu, Victor Manovici, Amalia Huțan. (Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

 

Am început o agendă nouă, proaspăt roasă de câine, lăsând două pagini goale, prima din politețe pentru cei care au creat agenda, a doua pentru datele personale, pe care nu o să le completez. Am rămas plăcut surprins să mai găsesc încă în magazine rezervă tip patron de culoare neagră pentru stilou, căci prefer să rămân clasic cel puțin la partea asta cu scrisul. În viața reală e cam costisitor să urmărești linia aceasta.

Toamna e un timp bun pentru scris, citit, fotografiat o grămadă de lucruri, locuri, oameni; cumva te ajută gradele puține din termometre, lăsându-te tot timpul să te încălzești la un ceai.

E vorba de stare.

Așadar, scriu cu stiloul, în agenda cea nouă și proaspăt roasă de câine.

Un fel de ceai bun a fost spectacolul din seara aceasta, unul cu un miros plăcut de lămâie și ghimbir, precum rolul personajului principal (Antoine), care la vârsta de 25 de ani are intenții clare de a schimba ceva în viața lui, ceva în ‘’rău’’, în normal, în obișnuit (el, Antonie, e un pasionat al cunoașterii, al descoperirilor în diferite domenii, cum ar fi chimia), pentru a reuși să treacă direct la etapa de alcoolic profesionist (negustând nicodată alcool), aflând exact combinațiile și cantitățiile necesare pentru a-ți bea mințile rapid și eficient; sau pentru a reuși clar să execute metodele de sinucidere aflate la cursul de sinucideri la care a luat parte.

Toate astea doar din faptul că a simțit că așa cum era el în mod natural, e exclus din societate; o societate în care abuzul, nesiguranța, ura, prosul gust, neîncrederea și manipularea se află la fiecare pas, în fiecare oră din zi sau din noapte, pe orice lungime de undă și în orice colț al lumii.  Încercând să își suporte epoca descoperă un simplu răspuns, și anume empatia cu persoana de alături.

*Adrian Popa – visual artist / Baraka

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s