Incertitudinea liniştitoare a sfârşitului (ANDREI FORTE)

rambuku 25Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara a palpitat la spectacolul „Rambuku”, pus în scenă de regizorul Mihai Măniuţiu. Privită de aproape, ca sub lupă, dragostea se află de partea greşită a zidului, în această reprezentaţie provocatoare. Poezia autorului Jon Fosse se detonează între scene de dans, care încep şi încheie acţiunea, ca toate lucrurile nespuse cu ochii deschişi. Rambuku oferă, cu simplitate, senzaţia de avânt în prăpastia vieţii de dincolo, în care sufletul se aruncă şi cade prea lent.

rambuku 22Coregrafa Andrea Gavriliu deschide acest spectacol şi impune atmosfera, apoi o poartă fluent pe umeri, prin dans interpretativ, oricât de apăsătoare devine, împreună cu întreaga echipă. Cele două personaje pe care le introduce par prinse în „limbo”, iar textul e rostit ca o mantra dintr-un tărâm care sfidează logica. Atmosfera emite o dorinţa contagioasă de a evada din locul în care toţi îngerii adorm, dar unii nu se mai trezesc.

#Ea, gătită de moarte, aflată în căutarea obsesivă a unui perpetuu altceva.

#El, nebulos, submisiv, mai degrabă o marionetă a imaginaţiei, creată din singurătate, decât un suflet pereche.

Actriţa Claudia Ieremia joacă rolul feminin atât de psihotic încât învie melodia discursului. Redă prin Ea o determinare compulsivă de a atinge infinitul/imposibilul şi creează un personaj care poate zâmbi în timp ce încearcă. Ion Rizea îi interpretează echivalentul în oglindă inversată, pe care îl animează prin limbajul corpului. Nuanţează, prin gesturile omului pierdut, natura Lui pasivă, de aluat de carne prin care visele altora prind glas.

rambuku 24Între cele două personaje ale lui Fosse n-am distins iubirea de confuzie, nici pasiune dincolo de Rambuku, într-o abordare pe cât de subiectivă o permite poezia. Poate măcar împreună fac cât un om întreg. Ea şi El pot simboliza omenirea şi inceritudinea liniştitoare a sfârşitului, atunci când fericirea se află în spatele peretelui. Dansul scenei de final, înfiorător de sincer, urmat de aplauze, sugerează mai mult o înfrângere decât o înălţare. Ieşi din sală împăcat că Arta apare la Timişoara atunci când, în încheiere, poţi să scrii dumnezeu numai cu literă mică.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s