Caut adevărul prin teatru (SUZANA FÂNTÂNARIU)

Un festival de teatru pe care îl aștept cu interes și speranță post-epidemică, de va fi așa, înaintea amenințătoarelor: „valul trei și patru”. Un proces de normalizare?

Sâmbătă, 28 august, ora 18:00, cu toate că a plouat toată ziua, mă aflu în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, rândul doi, locul zece, pentru  deschiderea FEST-FDR. Mare bucurie!

Îmi place teatrul, iubesc actorii, îmi place starea, atmosfera de „spectacol” regizat. Similitudini, uneori, cu viața de toate zilele. Caut adevărul prin teatru. Este  reconfortant să fiu sub cupola aurie a teatrului, după o absență pandemică îndelungată prin blocarea brutală a  spectacolelor. O realitate urcată din nou  pe scenă, o istorie revendicată, vie, o speranță prin actele culturale. Un  paradox,  un absurd sau utopie imaginativă de supraviețuire? În teatru este  posibilă dedublarea, mascarea; îmi pare a fi o ofertă a unui adevăr subiectiv  despre viață aflat la doi poli: speranța și moartea, frumosul și urâtul.

 Nu e ușor nici pentru spectatori să poarte pe față masca lor individuală „anticovid”. Am amprentată, deja forma pliată a măștii pe lateralele feței atenționată fiind de  arhitectul Radu Radoslav, în scurta întrecvedere de după spectacol; un semn de mască, un semn de circulație sangvină deficitară. Amândoi eram sufocați de masca albăstruie ca cerul.

Bifez mereu din aceste transfigurări realizate cu har de actori, artiști magnifici care nu precupețesc din energia lor interioară dăruindu-o în totalitate  publicului. În plus, scenografia, este un spațiu exclusiv plastic, important pentru coerența desfășurării subiectelor, a  legăturii  dintre gând și faptă. Orice mișcare este unică, creativă. Urmăresc cu atenție, „pas cu pas”, tresărire și respirație accelerată.

Așadar, începe  „Chiritza în concert”, după V. Alecsandri și M. Millo, spectacol concert de Ada Milea (Teatrul Național Cluj-Napoca) / FDR. Înainte de a intra în scenă simpatica „chiritza” și clanul ei, vorbește la deschiderea festivalului doamna Ada Lupu Hausvater, director al Teatrului timișorean, o personalitate fermecătoare prin excesiva naturalețe și investiție sentimental-intelectuală. Scurt discurs fără clișeie, fără festivisme și oficializare exagerată  a evenimentului. Totul firesc și cald, uman și onest, cu expresivități convingătoare  pe chip; ea ne apropie, ne unește.

Luminoasa scenă, îmbietoare și senină anunță un spectacol trepidant, agreabil, curat, frumos nuanțat, complex, bogat si inteligent  regizat. Personajele  individualizate în roluri care nu permit ierarhii prin planuri de interes eșalonate reușesc  să închege o perfectă unitate în varietate concertând cu măreția talentului dezlănțuit iar arta costumului aduce un compliment binemeritat creatorului.  

După o rasplată cu aplauze îndelungate, mă grăbesc prin ploaia deasă să ajung în Parcul civic,  ora 20:00, Sala 2 la spectacolul „Toată liniștea din lume” de Mihaela Michailov și Radu Apostol, regia artistică Radu Apostol (Asociația ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR. O piesă cu un singur personaj în care rolul dens, dinamic, alertat  ne determină să admirăm potențialul actriței de a rezista în rol singular, aproape două ore. Un maraton scenic, un risc și pentru publicul obosit uneori în procesul de  urmărire  a acțiunii narative, a gesturilor  repetitive sau a detaliilor obsesive. Mă încearcă o  nemeitată abatere  de la percepția subiectului  de altfel grav, autentic, uman. Sunt agitată. Impresionant rol sisific  al acestei mame, ea însăși suferindă, acela de a ajunge cu copilul bolnav la o clinică din străinătate. Cu vocea înfundată  strigându-și în final copilul, el, nu mai răspunde niciodată; o fatalitate… 

Duminică, 29 august, zi mohorâtă, umedă, ora 19:00. În Sala Mare va  avea loc spectacolul „MaMe”, creație colectivă, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Fanni Tardini”, Galați) / FDR o piesa bine construită despre mame și fii lor ajunși maturi cu barbă, unii cu propriile familii închegate. Puțin umor, puțină melancolie, puțin bizar… fără pretenții de aprofundări metafizice, nici abisuri în care să cazi pradă neliniștilor existențiale; cotidiană întrutotul dar nelipsită de sentimentul iubirii subțiat odată cu timpul trecut în registrele generațiilor. Amintirea iubirii, însă, rămâne în scrisori, cele care încă nu deveniseră electronice. Filele lor îngălbenite, arse de timp au rămas  prețioase amintiri la „sertar”.  Spectacol echilibrat, cu o scenografie gen „instalație” în care obiectele devin simboluri rezonând în acțiunea lor tematică (borcanele cu lapte). O piesă regizată coerent, ordonată,  geometric, simetrică, cu opt personaje mereu aceleași în rolurile lor de mame („ma-me”) și fii.

Suzana Fântânariu, „Pagini de jurnal”, 30 august 2021 – Timișoara

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s