Duminică seara. Vreo 45 de minute. Intens. Ne vedem la Sala 2. Ne auzim. Ne privim. Dansul provoacă întâlniri creative între oameni care, atenți la propriile limbaje și coduri, poate că ar trece unii pe lângă alții fără să știe că sunt sau cum să comunice între ei: actori – oameni ai cuvintelor și oameni ai tăcerii – persoane cu deficiențe de auz. (Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)
Nu există niciun zid prea înalt pe care arta să nu îl poată doborî, și nicio punte prea anevoioasă peste care să nu poată trece. Emoția prin artă transcende materialitatea până când ajunge într-un spațiu universal și armonios, în care fiecare element abandonat sau neintegrat își găsește locul. Așa a fost și ieri seară. Cu toții – deznădăjduiți sau încrezători, muți sau vocali – ne-am găsit locul la teatru. Pentru că “vocile orașului” pot fi auzite de toată lumea.
Am, înțeles că spectacolul propune un experiment artistic de teatru-dans în care orice graniță a limbajului este depășită prin contopirea cuvântului nerostit și a expresivității trupului. Am văzut așadar un limbaj absolut, în care nu există “bine” sau “rău”. Există doar “a fi”.
M-am gândit că, uneori, ușile trântite în urma celor care pleacă sau claxoanele bezmetice ale mașinilor se aud mai tare decât vocile inimilor noastre. Dar ieri, s-au auzit vocile tuturor. Pentru că atunci când există emoție, nu mai este nevoie de cuvinte.
Spectacolul Vocile orașului – Central Park este un proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
emotionaltheatral 