Spectacolul Boala familiei M, de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim, se joacă pe scena teatrului Național din Timișoara de 14 ani. Chiar dacă premiera a avut loc în anul 2008, este unul dintre spectacolele care a trecut testul timpului, iar publicul revine de fiecare dată cu bucurie în sala de spectacol.
(Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)
Un bărbat trage un pui de urs împăiat, pe rotile, după el. E ca şi cum ar trage un câine după el sau orice alt animal. Dar nu, ursul e un animal sălbatic. Se poate dresa, dar nu se poate domestici.
Un tânăr se plimbă cu bicicleta. O femeie frumoasă stă pe masă. Un băiat face poze. Un tânăr se plimbă prin parc cu o fată. Un covor bio de scoarţă roşie decorativă întregeşte decorul. Şi sângele mi se întinde în tot creierul. Moartea e prezentă. O ştiu, o cunosc, e acolo. Dar va muri nu cel care se pregăteşte, ci cel care se nimereşte.
Actorii interacţionează cu publicul şi asta îmi place. Simţi mai bine pulsul scenei şi tahicardia actorilor care se transmite la fel ca sughiţul. Bărbatul ’’bolnav, nu bătrân’’ în rolul lui Luigi M. jucat excelent de Ion Rizea suferă de scleroză sau demenţă, iar Marta M., fiica cea mare care are grijă de el, este extraordinara Claudia Eremia. Dezinvoltul Fabrizio jucat de Cătătin Ursu ne face părtaşi la o semimasturbare, după ce ne-a spus că-i curge sânge din fiecare ureche. Ingenua Maria jucată de Flavia Giurgiu ne mărturiseşte că e ’’campioană la avorturi’’ şi nişte mâini imaginare pline cu sânge se spală îndelung într-o chiuvetă. Ce suntem noi, oamenii, decât nişte ’’pete de sânge’’ , nu-i aşa? Toată lumea se aşteaptă ca după moartea mamei, să urmeze natural şi firesc moartea tatălui. De aceea, Gianni îşi permite să facă glume macabre la telefon şi-i spune tatălui, Luigi M., că-l caută Moartea, atunci când îl întreabă cine e la telefon. Şi toată lumea râde. Dar când Marta, fiica cea mare, nu bătrînă, se preface că e moartă, tatăl o plesneşte. Pentru că I-a speriat de moarte şi aşa ceva nu se face! Şi Luigi M. se supără.
Acest spectacol , Boala familiei M de Fausto Paravidino în regia lui Radu Afrim se joacă de 14 ani pe scena Teatrului Naţional din Timişoara de la Sala 2, cu aceiaşi doi mari actori în rolurile principale, în timp ce actorii din rolurile lui Maria, Gianni, Fulvio şi Fabrizio s-au schimbat de câteva ori de-a lungul deceniului.
Boala familiei M. poate fi boala oricărei familii. O familie obişnuită, cu griji şi probleme, cu iubiri şi dezamăgiri, cu ură şi tandreţe.
Putem zâmbi, putem fuma, putem ’’să ne îmbrăcăm elegant şi să halim elegant’’, putem să ne masturbăm, putem să ne batem, putem să ne iubim şi putem să murim. Pentru că ’’să trăieşti e frumos, dar să iubeşti e indispensabil’’. Şi simţi cum sângele îţi năvăleşte în tâmple şi-n obraji, cum inima ta o ia razna ca un iepuraş speriat de umbra lui, cum te îneci de la fumul gros de ţigară şi respiri din ce în ce mai greu, iar lacrimile sparg zăgazul pleoapele şi ţi se pune în nod în gât la fix cât să nu hohoteşti în public. Înnebunitor de dureros să trăieşti zeci de stări în două ore!!
Nu mergeţi la teatru pentru că veţi plânge.
O să se arunce cu urină în voi şi cu sânge.
Nu mergeţi la teatru pentru că veţi plânge.
Veţi fi luat la întrebări, la palme şi la trânte.
Nu mergeţi la teatru pentru că veţi plânge.
O să fiţi strânşi de gât, vi se vor rupe mâinile nătânge.
Nu mergeţi la teatru, pentru că veţi plânge.
emotionaltheatral 