OverDose, coregrafia Eva Duda, Compania Eva Duda (Ungaria) s-a jucat în deschiderea FEST-FDR2016 ( Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)
Te rog. Te implor. Dezintoxicare. Supradoze, doze, supradoze, doze, suuuuuuuuuuuuupradoze în fiecare zi. În F-I-E-C-A-R-E moment. Ești un drogat. Mă doare. Te rog. Mă torturezi. Atâta viață risipită. Aaaaaaaah!
Am vrut să urlu la un moment dat, în timp ce mă uitam la spectacolul Overdose, a Companiei de Dans Eva Duda din Ungaria, ce s-a jucat duminică în Sala Mare a Teatrului Național Timișoara. De durere am vrut să urlu. Prea mulți morți în jurul meu. La film. La birou. La teatru. Pe stradă. Ucigași de viață. Pe viață.
A mai rămas ceva sănătos în tine? Trebuie. Trebuie să mai fie ceva sănătos. Nu se poate să fi intoxicat toată viața. Lupta după poziții, bărbați care luptă cu femei care se luptă cu ei. Alergi. Alergi. Nicăieri. Pe loc. În cerc. Ai obosit. Ești frânt.
Crezi că ești liber? Chiar crezi asta? Doar vi se pare că vă iubiți. Doar dacă aveți voie. Iar când o să vă iubiți mai mult, poate la un moment dat nu veți mai avea voie. Vă vor învrăjbi. Bărbat împotriva femeii, femei împotriva femeii și a bărbatului. Tot una e. Toți împotriva tuturor. Doar pentru că nu te poți abține. Îți bagi în venă și prizezi grabă, plăcere, țigări, alcool, sus, sus, să ajungi cât mai sus pe scara socială.
Și femeia? Unde-i femeia în această lume a bărbaților? Uite, ea. Parcă a fost odată femeie. Parcă. Nu îmi pot da seama. Parcă e femeie ce seamănă cu un bărbat. A încercat. S-a luptat. A fost îndeajuns unul. Unul singur să o înfrângă. Au tăbărât pe ea. A vrut să lupte. N-au lăsat-o. A vrut să se abandoneze. N-au lăsat-o. A vrut să moară. N-au lăsat-o. A vrut să fugă. N-au lăsat-o. Și i-a lăsat. Ce mai putea să facă? A dansat până la sfârșit.
E vreun sfârșit, vreodată?
