Dragul meu frumos (DANA ȘPAC)

CĂPCĂUNII SACRI, adaptare regizată de Sabin Popescu, după povestirea Căpcăunii anonimi, semnată de Pascal Bruckner. Traducere, Muguraș  Constantinescu. Distribuție, Victor Manovici, Eugen Pădureanu, Valentin Ivanciuc, Costa Tovarnisky, Iuliana Crăescu, Laura Avarvari, Florin Ruicu, Flavius Retea, Bogdan Spiridon. Voce și pregatire muzicală, Dan Patacă. Muzica, Ilie Stepan. Scenografia, Zsolt Fehervari. Video design, Lucian Matei. Coregrafia, Alin Radu. Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

CAPCAUNII SACRII12

Pe scurt, Balthus, căpcăunul anonim mîncăcios crud și feroce al lui Bruckner devine la TNTm, Sala 2, un Bela sacru. Sau Bella? Balthus este un gentleman, un tip de familie bună cu maniere și stil. Într-o zi îi promite valetului său că se lasă de mîncat copii. Dependența sa capcăună.

CAPCAUNII SACRII08

În Sala 2,  Bela (las-o așa) e actor. Dar nu orice fel de actor ci unul trăitor printre nume cu greutate, rezonanță și maaaare influență. Arta regiei îmi deslușește de ce sacru, de ce sacri. Că la Bruckner sînt anonimi. Sacri deoarece regia duce povestea lui Bruckner într-o zonă locuită, ei da, și ea,  de căpcăuni iar datorită secvențelor de film din spatele scenei înțelegem (aha!) că sacrul nu este despre sacralitate, despre sfințenie, cum poate am crede naiv ci e despre ființe pe care le venerăm, le credem  intangibile și care pot induce imaginea unei sacralități ce te oprește din a-i crede maculați. Sacrul celebru atins de dependența  căpcaună anonimă. Extrapolăm, la  aceștia pînă și dependența devine sacră. Adică celebră. (e o glumă).

CAPCAUNII SACRII05

Așadar, Bela este dependent. Știe asta, o recunoaște, face bancuri pe spinarea ei însă într-un moment lumină al vieții sale decide să renunțe la adicție. I se alatură tovarășul de cabină, scenă, viață, potlogării și nefăcute care tovarăș depune toate eforturile în a-i veni în ajutor fără să știe, sau poate știa, că haloul dependenței îl cuprinde și pe el, sub altă formă evident și îi strecoară în suflet un grăunte de căpcăun care va dori să  devină și el sacru, adică celebru. Păi nu? Bela luptă cu patima sa. Se supune și trece prin tot felul de tratamente, admite să fie purificat de diverse exerciții și privațiuni doar pentru a întregi acel licăr de conștiință  care îi cere cu obstinație să renunțe . Să intre în tagma normalității fără de extreme.

CAPCAUNII SACRII06

Excelent Zeus/ Dan Patacă. The Voice, trunchiul din care se trage frămîntarea lui Bela și deopotrivă  sursa lui de putere în a-și cînta joaca. Voluntar și supus, Bela se ostenește chiar în munca impusă de comunitatea unora care au fost ca el și au reușit să se descotorosească, să se vindece adică  însă, ironia aroganței, la fel cum apa se colorează de la picătura de cerneală așa și comunitatea sănătoșilor sfîrșește prin a relua obiceiul devenit grea dependență. Căci, nu-i așa, fiecare își are un căpcăun bine ascuns. În  punctul ăsta  Bruckner și regia bat palma. Tragicul poveștii îl aduce pe Bela la circ. Un loc cu valențe de oglindire și putere magică iar focul creator, cu încărcătura sa de plîns colorat îl face  să priceapă că doar singur se poate transforma. Prin urmare, își  arde dependența. Își sacrifică patima prin sacrificiul trupului. Trupul și dorința,  cele care îi cereau mereu dreptul de a trăi printre căpcăuni, aceia imaginați și povestiți haios de Bruckner, micile plăceri nevinovate și fragede precum copiii. Căpcăunii dependențe inserate în primii zece ani magici ce vor alimenta, din zece in zece ani, un alt căpcăun dependent ajuns adult.Și ca orice dependență care se respectă, și cea de care suferă Bela va lupta pentru continuitate. Va picura parșiv în ureche toate grozăveniile pe care Bela le-ar pătimi dacă ar alunga-o. În plus, faptul că face parte dintr-un tot atins în diferite grade de căpcăuni îi face lui Bela parcursul sfîșiat între obișnuință și lipsa ei.

CAPCAUNII SACRII07

Realist și imaginativ deopotrivă, regizorul știe că nici lumea scenei, a monștrilor sacri, a  figurilor ajunse emblemă în cetatea așezată pe culme,  fie ea a teatrului ori a filmului, nu e scutită de adicții la fel de bine cum și o femeie mamă oarecare se poate deda căpcăunului interior  într-un context prielnic.

CAPCAUNII SACRII13

În piesa adaptată de Sabin Popescu,  Victor Manovici umple o scenă. O seară. Și aspiră personajul lui Bruckner, transfigurat de regie cu ajutorul echipei,  cu inspirație de extremă migală ca mai apoi să-l ni-l expire drept în față cu bucurie. Manovici recită o poezie grotescă cu tonul curat și limpezit al celui care știe că toate dar absolut toate versurile sînt scrise pentru el. Un regal de emoții și prezență a unui actor care sigur poate improviza cu ușurință un alt căpcăun sau orice alt căpcăun, fără regie, fără scenariu. Poate jucat cu Bruckner de față ca invitat de primavară. Sala 2, cadru generos și potrivit pentru un sunet perfect. Un tehnic perfect.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s